[Mihnea Dragomir]

In Franta secolelor al XVI-lea si al XVII-lea, duelul devenise un teribil flagel. Motivele devenisera tot mai futile, se ajunsese sa fii provocat la duel pentru o palma, pentru o injuratura, sau doar pentru ca te-ai uitat dispretuitor. De multe ori, duelurile se terminau cu moartea uneia dintre parti. Mamele isi pierdeau fii in floarea tineretii, sotiile ramaneau tinere vaduve, copii de leagan ramaneau fara tata. Perceptia sociala nu era de loc negativa; dimpotriva, refuzand provocarea la duel deveneai un fel de paria in lumea gentilomilor, cu stampila lasitatii pusa pe frunte pentru totdeauna. Regele nu putea privi nepasator cum piereau in dueluri cei mai buni fii ai Frantei, elita nobilimii franceze, cei mai folositori ofiteri ai sai. Edictele regale care-i incriminau pe duelgii cu pedepse tot mai aspre au inceput sa curga. Dar, nimeni nu tinea seama de ele. Pana cand Ludovic al XIII-lea, la inspiratia cardinalului Richelieu, da un decret care incrimina duelul, prevazand pentru recidivisti pedeapsa capitala. Si totusi, neaplicandu-se niciodata, decretul nu a adus cu el vreo diminuare a duelurilor.

Dar iata ca descendentul uneia dintre cele mai ilustre familii, contele de Montmorency, un spadasin neintrecut si pasionat, face victime, provocandu-le la duel cu usurinta cu care cineva s-ar scarpina in nas. Statul si binele public ii datora, totusi, mult. El il servise de nenumarate ori pe rege cu spada sa in diferite lupte. Il servise si pe cardinalul Richelieu in lupta contra calamitatii calviniste. Pentru meritele sale aduse statului si crestinatatii, isi inchipuia ca e deasupra oricarei judecati. In 1625 ucide in duel un conte. In 1626 un marchiz. Urmarit de oamenii regelui pentru a fi arestat, fuge in Belgia. Nu inainte de a rani grav un baron. Din Belgia, il provoaca la duel pe un alt nobil. Desi avea pe numele lui un mandat de arestare valabil in toata Franta, se jura ca se va prezenta in centrul Parisului ca sa-i dea o lectie. Ceea ce chiar are nebunia sa faca.

Era, deja, prea mult. Este arestat si judecat. Primeste pedeapsa capitala. Face cerere de gratiere. Este sustinut de multi nobili. Era unul dintre ei si, cu totii, cer Regelui sa isi manifeste indurarea sa si sa nu il trimita la esafod. "Pierderea lui ma doare la fel de mult ca si pe voi. Dar, constiinta ma impiedica sa il iert". Convoaca, totusi, un consiliu de coroana. Primul dintre sfetnici era cardinalul Richelieu, de la care toti asteptau un sfat in sensul gratierii. "Sire", spuse Richelieu, "este vorba de a face o alegere intre a taia gatul duelurilor sau a taia gatul legilor pe care Maiestatea Voastra le da".

Regele Ludovic cel Drept a respins cererea de gratiere. Contele Francois de Montmorency a fost decapitat in piata publica, in Paris, in anul de gratie 1627.