"Trebuie sa bagam de seama, ca duhul cazut, voind sa puna stapanire pe nevoitorul lui Hristos, nu lucreaza ca unul ce are putere, ci cauta sa atraga invoirea omului la inselarea ce i se pune inainte, si, primind aceasta invoire, pune stapanire pe cel ce i-a dat-o. Sfantul David, zugravind bantuirea ingerului cazut asupra omului, arata adevarul intoc-mai, atunci cand spune: "Pandeste, ca sa apuce pe sarac, sa apuce pe sarac daca-I va trage pe el in latul lui" (Ps. 9, 30). "Sfantul Duh lucreaza cu de la Sine putere, ca un Dumnezeu; vine atunci cand omul care s-a smerit si s-a micsorat pe sine nu-i asteapta nicicum venirea. Deodata schimba mintea, schimba si inima. Prin lucrarea sa cuprinde intreaga vointa si toate pute¬rile omului, care nu are putinta de a chibzui asupra lucrarii care se savarseste cu el.
Harul, atunci cand este in cineva, nu-i arata nimic din cele obisnuite sau dintr-ale Scripturi ci il invata in chip tainic care nu le-a vazut si nu ti le-a inchipuit niciodata. Atunci, mintea deprinde in chip ascuns tainele inalte si ascunse pe care, potrivit Dumnezeiescului Pavel, nu le poate vedea ochiul omenesc, nici mintea nu poate, de la sine, sa le atinga... Mintea omeneasca, prin sine insasi, fara a fi unita cu Domnul, chibzuieste dupa pu¬terea ei. Iar atunci cand se uneste cu focul Dumne¬zeirii si cu Sfantul Duh, atunci este cu totul stapanit de Dumnezeiasca Lumina, se face cu totul lumina, se aprinde in flacara Atotsfantului Duh, se umple de in¬telegere Dumnezeiasca, si ii este cu neputinta, in flacara Dumnezeirii, sa cugete la ale sale sau la cele pe care le-ar voi". Astfel graia Preacuviosul Maxim Capsocalivitul, Precuviosului Grigorie Sinaitul. (Filoc. rom., vol. VII).
Dimpotriva, in timpul aratarilor dracesti totdeauna ii este lasata omului libertatea de a chibzui asupra aratarii, daca sa o primeasca sau nu. Aceasta reiese din incercarile demonului de a-i amagi pe sfintii lui Dumnezeu. O data, atunci cand Preacuviosul Pahomie cel Mare petrecea in insingurare, in afara de zarva manastirii, i s-a infatisat diavolul intru lumina mare, zicand: "Bucura-te, Pahomie. Eu sunt Hristos, si am venit la tine ca la un prieten al meu". Sfantul, chibzu¬ind in sine, si-a spus: "Venirea lui Hristos la om este unita cu bucuria, in chip strain de frica. In acel ceas pier toate cugetarile omenesti: atunci, mintea toata, atinteste cu privirea pe Cel vazut. Ci eu, vazandu-l pe acesta care mi se infatiseaza, ma umplu de tulburare si de teama. Acesta nu este Hristos, ci satana".
Chibzuind astfel, Preacuviosul i-a spus cu indraz¬nire celui ce i se aratase: "Diavole ! Pleaca de la mine: blestemat sa fii tu, si vedenia ta si rautatea viclenelor tale ganduri". Diavolul a pierit fara intarziere, um-pland chilia de putoare. (Vietile sfintilor, 15 mai).
Nu este cu putinta omului care se afla inca pe tara¬mul cugetarii trupesti, care nu a primit o cugetare du¬hovniceasca asupra firii omenesti cazute, sa nu puna oarecare pret pe faptele sale si sa nu recunoasca in sine o oarecare vrednicie, oricate vorbe smerite ar rosti si oricat de smerit ar parea la aratare unul ca acesta. Adevarata smerenie nu sta in firea cugetarii trupesti, fiindu-i acesteia cu neputinta: smerenia tine de intelegerea duhovniceasca, Preacuviosul Marcu Ascetul spune: "Cei care nu se socotesc pe sine datornici catre orice porunca a lui Hristos, cinstesc trupeste legea lui Dumnezeu, neintelegand cele ce zic, nici cele pe care se intemeiaza: de aceea ei socotesc ca implinesc legea desavarsit prin fapte" (Cuvant despre legea duhovniceasca, cap.34).
Din cuvintele Preacuviosului Parinte se arata limpede ca cel care recunoaste in sine vreun lucru bun, se afla in stare de amagire de sine. Aceasta stare de ama¬gire de sine slujeste ca temei pentru inselarea demonica: ingerul cazut isi afla adapost in intelegerea gresita, trufasa a crestinului, la care se adauga lesne si ama¬girea sa, iar prin amagire il supune pe om stapanirii sale, aruncandu-l in asa- numita inselare demonica. Din experientele aratate mai sus se vede ca nici unul din cei inselati nu s-a socotit pe sine nevrednic de vederea ingerilor, asadar a recunoscut in sine o oarecare vrednicie. Nici nu poate cugeta astfel despre sine omul trupesc si sufletesc. De aceea au si zis Sfintii Parinti indeobste despre toti nevoitorii lipsiti de deprindere indestulatoare cu lucrarea sufleteasca si neadumbriti de har, ca pe pe acestia linistirea ii pierde."
Sfantul Ignatie Briancianinov
|