Foarte concisa,clara si precisa precizarea lui Mihai la care,cu prietenie,imi permit,ca un amanunt interesant,sa punctez un element cel putin interesant,in opinia mea.Harnack,intr-un studiu al sau despre NT,puncta faptul ca ,,traditia reprezinta intotdeauna nevoile prezentului facand recurs la autoritatea trecutului".Plecand de la aceasta viziunea si aplicand-o pe explicatia lui Mihai se poate observa faptul ca (inclusiv) acele momente dificile din VT,violente poate, au creat la randul lor o traditie,fie si de raportare prin actiune,la care s-a recurs ulterior.Caz concret:Fineas, fiul lui Eleazar,fiul preotului Aaron,arzand de ravna pentru Domnul, pune mana pe sulita si ii omoara pe Zimri si pe concubina sa pagana,in contextul in care femeile moabite/mandianite, renumite pentru frumusetea lor,incepusera sa-i convinga pe israeliti sa jertfeasca la idoli (relatarea scenei poate fi regasita in Numeri capitolul 25).Conform textului biblic Dumnezeu a apreciat ravna religioasa a lui Fineas.Intr-un moment istoric ulterior,mai precis pe timpul Macabeilor, Matatia,fiul lui Ioan si al lui Simeon preotul,vorbeste fiilor sai(printre care si faimosul Iuda Macabeul)intr-un moment istoric oarecum similar:Antioh Epifan impunea obiceiuri pagane distrugand orice tentativa israelita de a respecta Legea.

Daca in cazul lui Fineas coruperea venea prin ademenire,in cazul lui Matatia coruperea venea prin forta.Elementul comun era pervertirea sau chiar abandonarea poruncilor lui Dumnezeu date evreilor.Ei bine in cazul lui Matatia textul cart›i face apel exact la exemplul lui Fineas,Matatia aplicand aceiasi metoda,ii ucide pe loc atat pe trimisul regelui cat si pe un evreu al sau care consimtise sa aduca jertfe pagane.Ca si in cazul lui Fineas, Matatia ardea de zel religios: ,,s-a aprins de ravna".Intregul episod cu Matatia poate fi citit in capitolul 2 din cartea I Macabei.Ulterior acestor doua episoade,zelotii (foarte posibil si cei din comunitatea de la Qumran,renumiti pt inflacararea lor apocaliptica,alimentata de recursul la un trecut idealuzat) cel mai probabil au facut si ei apel, in revolta lor contra romanilor,la exemple din trecut,precum cele de mai sus,cu singura precizare ca de aceea data legiunile lui Titus erau un adversar care nu putea fi oprit nici macar de recursul la un trecut glorios care,in acest caz,urma sa stea fata-n fata cu un prezent teribil.Ulterior infrangerii catastrofale in fata romanilor,in literatura rabinica care a urmat,invocarea unor episoade de acest gen a inceput sa paleasca cumva,metamofrozandu-se intr-un alt gen de abordare,poate si datorita socului produs de infrangerea groaznica pe care au suferit-o.

Intr-un fel m-am intrebat mereu daca nu cumva,plecand de la ideea lui Harnack,invocam trecutul cateodata fortat,cu consecinte deloc placute,fortand adaptarea in prezent a unor evenimente care refuza sa fie scoase din contextul istoric care le-a generat.O idealizare care,de multe ori in istorie,s-a terminat foarte prost si cred ca fie si din acest punct de vedere precizarea lui Mihai contine o necesara si utila delimitare.Fiecare timp istoric are particularitatile sale dar nu toate metodele vor produce mereu aceleasi efecte,desi se invoca aceiasi esenta a exemplului.