Citat:
Pentru noi, oamenii post-Decartes, logica a devenit un fel de zeu. Unul cu multe fețe, adaptabil la mintea fiecăruia, la logica personală.
Tindem ca urmare, în mod firesc, să considerăm sensul unui lucru ca pe ceva legat de logică.
Dacă nu e logic, nu e bun sau nu există.
Și totuși, realitatea arată că multe lucruri și sensuri sunt bune și există, deși scapă logicii noastre momentane - a unora dintre noi sau a tuturor împreună.
Bunăoară dogmele creștine: nu sunt logice, iar dacă ar fi nu s-ar mai odihni neliniștita minte omenească în limanul lor. Asta o confirmă experiența tainică și descoperirea Dumnezeiască. Și dimpotrivă, când crezi că ai "găsit" logica unei dogme tocmai atunci te afli cel mai departe de adevăr și de Adevăr, pentru că ai "închis" Necuprinsul în cămara minții și ai acoperit Lumina cu luminița, Oceanul cu picătura. Te situezi astfel în gândirea luciferică, cu tot calabalâcul mândriei și ignoranței personale. Cred că fiecare dintre noi a experimentat aceasta...
Cunoașterea nu se reduce la logică.
Creștinismul nu e logic, e nebunesc față de ceea ce numim îndeobște logic sau rațional. Raționalismul nu e compatibil cu sensul tainic și cu bogăția Ireductibilului, oricât de "luminat" ar fi el. Inutil să mai cităm pe toți cugetătorii creștini în legătură cu acest aspect fundamental. Sfântul Pavel punctează odată pentru totdeauna că propovăduirea lui Iisus Cel Răstignit și Înviat este nebunie pentru unii, sminteală pentru alții...
Tainele nu sunt logice ci, înaintînd înlăuntrul lor, viind în ele, descoperim lucruri precum acesta: vezi Răstignitul pe lemn și înțelegi, complet ilogic dar cu adâncul cutremurat al sufletului, mântuirea oamenilor, Iubirea lui Dumnezeu pentru noi, viață veșnică. Vezi înfrângere (într-un plan) și înțelegi victorie, izbândă definitivă în alt plan. Vezi moarte și înțelegi Viață. Nu-i așa că-i nebunesc și cam fără logică?
Când încercăm să elaborăm un sens al unui lucru, de pildă sensul suferinței, avem nevoie de harul Dumnezeiesc și de un anumit mod de așezare sufletească, nu de logică omenească. Iubirea lui Hristos dă sens în mod infinit mai roditor decât logica lui Ion.
Să nu ne poticnim, așadar, de logică în căutarea sensului suferinței, că riscăm să ne învârtim în cerc la infinit...
A descoperi și trăi sensul nu înseamnă a face logică. Cocoțat doar pe calul logicii, făt-frumos face un salt, ce-i drept, însă unul nedeplin (nesalvator) către cer și astfel îl cam prinde și îl papă gheonoaia...:) Mai trebe ceva de aruncat peste umăr - un pieptene, o batistuță udată cu lacrimi și lavandă fină, o aripioară de furnicuță salvată de la înec, oleacă de lemne sparte pe la Maica Vineri etc.....
|
Sensul suferintei nu are sens fara o logica a suferintei.
Logica suferintei este una din intrebarile existentiale fundamentale pe care si-o pune fiecare om atunci cand sufera.
De ce eu sufar aceasta?
De ce mie mi se intampla aceasta?
De ce suferi tu? suferiti voi?
De ce sufera el/ea/ei?
Este firesc sa incercam sa cautam o explicatie logica la un fenomen atat de prezent in viata noastra.
Asa cum incercam sa ne dam seama de ce ploua sau fulgera. Sau de ce avem pe cerul noptii superluna.
A lasa aceasta intrebare fara niciun raspuns logic este ca si cum am ignora intelegerea trasnetelor. Orice nu este inteles adecvat ne poate lovi in orice moment.
Crestinismul afirma ca suferinta a intrat in lumea oamenilor prin naivitatea lui Adam. Daca n-ar fi fost naiv, Adam nu cadea in neascultare.
Astfel, un principiu esential al crestinismului este faptul ca Dumnezeu pedepseste o persoana pentru greselile savarsite de alta.
Aceasta pedeapsa se propaga de la caderea protoparintilor pana la Inviere si continua cu miliarde de suflete si dupa Inviere.
Invierea nu a putut restaura trupurile fizice in trupuri edenice asa cum au fost ele inainte de Amagire.
Acestea continua sa flamanzeasca, sa inseteze, sa ispiteasca sufletul, sa se imbolnaveasca si sa putrezeasca.
Spre deosebire de crestinism, budismul postuleaza ca orice suferinta ar resimti o persoana, oricat de insignifianta, aceasta se datoreaza ei si numai ei in exclusivitate.
Un suflet schimba neincetat trupuri, nu neaparat pamantene, pot fi trupuri de iad sau edenice. Atata vreme cat sufletul nu cunoaste Adevarul, acesta nu va afla niciodata odihna, este condamnat la suferinta neintrerupta, pentru ca toate trupurile pe care le imbraca sunt in fapt in natura suferintei, nu in natura Nepatimirii/Adevarului.
Deci budismul afirma ca orice suferinta am resimti aceasta nu este altceva decat efectul unui pacat personal anterior. "Plata pacatului este suferinta".
======================
Toti copiii sufera fara exceptie.
Pentru ca fiecare batran are in sufletul lui copilul care a fost candva.