Citat:
În prealabil postat de bogdan81
Florin, o intrebare simpla.
Crestinismul afirma raspicat existenta persoanei dupa moartea fizica, care isi pastreaza constiinta de sine. Numesc constiinta de sine constiinta propriei existente si a alteritatii personale, adica a faptului ca NU se confunda cu alte persoane.
Din cate stiu, Buddha afirma exact contrariul : constiinta de sine este o iluzie trecatoare iar dupa moarte nu mai exista nimic.
Or pentru mine e clar: fara constiinta de sine, fara a sti de propria ta existenta ca persoana deosebita de altele, nu poate exista sens al vietii.
|
Nu stiu din ce surse te-ai informat ca budismul sustine ca nu mai exista nimic dupa moartea fizica.
Iar a se imputa budismului ca ceea ce numim constiinta sine, o considera
doar o iluzie – este, de asemenea, neadevarat.
Budismul are o viziune aproximativ asemanatoare cu cea a crestinismului in ceea ce priveste fenomenul mortii.
Sustine ca exista o constiinta indestructibila, personala, care supravietuieste mortii trupului.
Aceasta, dupa moartea fizica intra intr-o “stare intermediara” (
bardo), tranzitorie (similar vamilor in crestinism), pana cand imbraca, in virtutea legii cauzei si efectului, un anume invelis care-i stabilizeaza relativ o noua existenta.
Noul invelis poate fi unul angelic, luminos (deva loka) umplut de beatitudine sau unul intunecat, patruns de suferinta (naraka loka) functie de faptele anterioare ale mintii, vorbirii si trupului.
Budismul descrie in detaliu ierarhia taramurilor prin care calatoreste constiinta.
Pot fi clasificate functie de capabilitatea de a conceptualiza in doua:
samsara superioara (lumi angelice, lumea oamenilor) si
samsara inferioara (forme inferioare de existenta, iaduri). In iaduri nu mai este timp de gandit, pentru ca suferinta este atot-patrunzatoare.
Sau, de exemplu, in trei: lumile cu locuitori fara trupuri (arupa loka), lumile in care locuitorii au trupuri luminoase (rupa loka) si lumile in care locuitorii sunt munciti de dorinte (de la lumi celeste in care pofta este inca manifesta pana la iaduri).
Un invelis al constiintei isi mentine integritatea pana cand i se epuizeaza energia karmica. Cand acesta “se sparge”, constiinta calatoreste spre alte taramuri existentiale. Destinatia este stabilita in baza karmei acumulate anterior de constiinta respectiva, “karma” fiind o particularitate a legii cauza-efect.
Constiintele calatoresc prin samsara fara sa stie de unde vin si incotro se indreapta. Existentele anterioare sunt uitate, pentru ca mintea lor cea mai subtila inca nu este curatita de necunoastere.
Faptele bune duc in cer, intr-unul din locasuri, faptele rele duc in iad, in diferite locasuri (in budism sunt descrise opt nivele de iaduri).
Budismul considera ca urmatoarea destinatie a unei constiinte tot in samsara este asemanatoare iadului cel putin din doua motive: pentru ca in fata se deschide din nou perspectiva unui numar de morti infinit (nasteri doar pentru a muri din nou – constiinta se afla in falcile Mortii – reprezentare simbolica a samsarei in iconografia budista) si pentru ca samsara este atat de inselatoare incat drumul spre iad este foarte abrupt – caderea este rapida dar urcusul foarte anevoios.