[cristiboss56]

Sfântul Isaac Sirul are un cuvânt care zice că “rugăciunea este o bucurie care înalţă mulţumiri”. Aşa era la Sfinţii Apostoli. Ei aveau o bucurie mare şi din bucuria mare îşi revărsau sufletul în laudă şi binecuvântare către Dumnezeu. Ştiţi că la Sfânta Liturghie este o rugăciune care începe cu cuvintele: “Cel ce binecuvintezi pe cei ce bine Te cuvintează, Doamne…”. Pe cine binecuvintează Dumnezeu? Pe aceia care Îl binecuvintează pe Dumnezeu. Deci, din partea omului binecuvântare către Dumnezeu, din partea Domnului binecuvântare către om. Asta-i Ortodoxia noastră: legătura între Dumnezeu şi om, între Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi om – pentru că noi cel mai adesea ne gândim la Hristos. De ce? Pentru că Domnul Hristos îmi este mai apropiat în înţelesul că este şi om. E Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Dumnezeu adevărat născut din Dumnezeu şi om adevărat unit cu Dumnezeu, născut din Preasfânta Fecioară Maria, care, prin aceasta este Născătoare de Dumnezeu.
Deci, dacă ne gândim la înnoirea vieţii, noi trebuie să ne gândim la toate acestea. Adică la lepădarea tuturor relelor care nu se potrivesc cu Dumnezeu Cel bun. În rugăciunea “Tatăl nostru” zicem şi ne mântuieşte de cel rău. De ce zicem “şi ne mântuieşte de cel rău”? Pentru că vrem să scăpăm nu numai de cel rău, de instigatorul la rău, de diavolul, ci vrem să scăpăm şi de rău în orice chip ar fi el şi, mai ales, de răul din rădăcina răului. Care-i rădăcina răului? Aşezarea rea a sufletului nostru, gândurile rele. Dacă am scăpat de gândurile cele rele, scăpăm de toate celelalte care ţin de răutate. Aşa că lupta trebuie să ne fie pe planul gândului. Grija de căpetenie trebuie să fie aceea de a ne face rânduială în minte.
(Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Teofil Pârâian)