Faptele bune nu pot fi micsorate daca respectiva persoana este ortodox sau nu, crestin sau nu. Faptele bune raman la fel de bune indifferent cine le ar face,si ortodoxia nu poate numi ne-buna o fapta care e clar ca e asa
Conditia pentru ca o fapta sa fie cu adevarat buna e sa fie facuta din inima,nu pentru vreo rasplata ,doar din intelegerea celui catre care facem fapta, din intelegerea nevoii sale.
Si atei pot face fapte la fel de bune si cei de alta credinta ,caci daca sunt pe marginea unui drum,prea putin ma intereseaza care este credinta celui care opreste sa ma ajute . Si credinta adevarata va avea cel care opreste si intuieste ca sunt in nevoie reala , nu cel care se bate cu pumnul in piept ca e credincios
Si la Judecata ,indiferent cine ce ar zice ,Domnul va pretui faptele facute din inima deschia fata de cel aflat in nevoie
Atunci la ce mai e necesara credinta?
Pentru ca doar prin credinta ,ajungi sa cauti si sa pretuiesti binele .
Doar prin credinta stii ca facand bine celui de linga tine , descoperi pe Dumnezeu in tine,dar si in cel care l-ai ajutat,sub forma recunostintei
Daca credinta e adevarata ,si nu din cea dogmatic-paralizanta ,atunci ea te poate ajuta sa inmultesti numarul faptelor tale, mai mult decat ale celor care se scalda in bani ,gen Becali
Caci desfasurarea pare a fi aceasta :
- inima si ratiunea te duce la identificarea nevoii unui om si ajutorul sau .
- In acest moment apare revelatia ,efectiv il vezi pe Dumnezeu, in dragostea fata de celalalt
- Incepi sa nu iti mai trebuiasca recunostinta oamenilor si incepi sa 'vinezi' , sa cauti nevoile celorlalti,doar pt a simti din nou acea stare de comuniune totala cu Dumnezeu
- Incepi sa treci de la fapte materiale ,mai ales cand nu iti permiti , catre fapte sufletesti : de exemplu rugaciunea sau gandu bun pentru cineva
- Incepi sa il vezi peste tot pe Dumnezeu,in toate lucrurile si faptele tale,si in gandurile tale
- Nu gasesti de graba ocazii sa faci din nou fapte bune ,desi ai da orice sa retraiesti acea bucurie fara margini .Incepi sa itri dai seama de neputinta ta
-Astfel in inima se creaza o stare de asteptare,de admiratie a maretiei lui Dumnezeu , care o vezi in faptele bune ale celorlalti mai putin credinciosi ca tine, si de evidentiere a neputintei tale, a micimii tale sulfetesti. Atunci iti dai seama cat de mic sufletste esti ,daca pina si un talhar sau vames te poate intrece in simtire
-Iti pui toata nadejdea in Dumnezeu .Si iar esti ajutat sa faci o fapta buna,si iar portile raiului ti se deschid
-Daca persisti pe acest drum , la limita,te abandonezi de tot, si atunci esti pregatit ca harul sa vina peste tine
-Daca incepi de atunci sa inlocuiesti faptele bune cu cele smerite, Dumnezeu iti va da harul Sau
-In final vei avea capacitatea de a identifica mult mai usor nevoia celorlalti,de a iti depasi limitarile sufletesti , neputinta sufleteasca,dar numai prin harul lui Dumnezeu . Singur nu poti ajunge la desavarsire. Vei ajunge la iubire ,ca o stare continua,nu neaparat ca o fapta ocazionala
Problema este ca multi crestini nu au ajuns nici macar sa faca fapte bune cat cei ne-crestini, caci se cred singuri credinciosi , si isi impietresc inima. Ei se lupta parca exclusive pentru a dobandi harul ,ca intr-o competitie,sarind etape, dar mai bine ar ajuta o babuta sa treaca strada,sau ar admira o persoana nedeclarat credincioasa ,dar care e capabila sa faca astfel de gest.
Noroc ca astfel de persoane au de partea lor rugaciunea ,postul , rivna si in cele din urma iubirea lui Dumnezeu le deschide inima.
Dar drumul lor ar fi mai simplu , daca nu ar nega atat de mult faptele bune si puterea lor,si ar incepe sa le faca dupa puteri,si mai ales din inima. Atunci si harul i-ar lua pe sus , nu ar mai astepta sa depuna atatea eforturi ,oarecum de natura fizica,sau de vointa ,din partea lor.
Insa cei care nu cred in Hristos ,vor ramane cel mult la stadiul inimii,al faptelor bune , poate mai intens facute decat multi credinciosi ,dar nu vor cunoaste pe Dumnezeu. Il vor simti ,dar nu il vor sti,inima le va fi dezvoltata,dar mintea nu va cunoaste Adevarul.
Un om complet este acela care simte cu inima si nu are rautate,intelege cu mintea pe ceilalti si pe Dumnezeu , si e convins ca fara Dumnezeu nu inseamna nimic
Un credincios e smerit, un om natural bun, e multumit de sine
|