[Ioan_Cezar]

Genetica este o ştiinţă extrem de complexă, căreia nu i-a dat de cap nici un om până azi, din câte cunosc.
Cei care scot după placul lor fragmente din cărţile de genetică (precum unii scot din context versete din Scriptură, pentru a da interpretări care le convin lor) uită, printre multe altele, următoarele:
a) transmiterea genelor de la genitori la urmaşi este condusă de legile probabilităţii, nu de mecanică; în genetică nimic nu e sigur, ci doar probabil.
b) genotipul nu e totuna cu fenotipul. Aceasta înseamnă că, chiar dacă doi oameni au fondul genetic absolut identic, dezvoltarea lor morfologică nu este niciodată identică. Intervin nenumăraţi factori pe care îi putem reuni în câteva clase principale - educaţia/cultura mediului, experienţele vieţii, autoconstruirea propriei personalităţi prin propriile decizii. În concluzie, premisele presupuse a fi identice duc la rezultate variate.
c) genele recesive, spre deosebire de cele dominante, nu se manifestă (decât atunci când în genomul urmaşului se întâlneşte aceeaşi genă recesivă şi de la mamă şi de la tată).

Consider că este cu totul păgubos ca omul care nu stăpâneşte bine genetica să facă speculaţii teologice pe spinarea geneticii. Prin aceasta se scoboară pe sine şi în genetică şi în teologie...

Ca fapt divers, reamintesc că unul dintre marii oratori ai Antichităţii a avut un defect din naştere (transmis ereditar) la nivelul aparatului fonator. Dar, prin lucrul cu sine şi-a depăşit datul ereditar şi a devenit unul dintre cei mai buni oratori, poate cel mai bun.
https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/demostene/

Pe de altă parte, ca să ridicăm ştacheta sus de tot, în chiar Genealogia Mântuitorului întâlnim persoane despre care uneori ne sfiim să vorbim...
http://www.cuvantul-ortodox.ro/categ...erii-domnului/

Speculaţiile genetice au, printre alte neajunsuri, pe acela că alimentează fanatismul rasist (rase pure, nazism etc.).

Pentru om e întotdeauna mai important (cu impact practic mai mare, cu validitate ecologică) în ce cultură trăieşte, în ce lume de duhuri, în ce atmosferă omenească (şi îngerească...) decât cu ce tendinţe în potenţial vine pe lume. Dacă se transmit urmările păcatelor părinţilor, aceasta se face prin comportamentul (practici - obiceiuri, ritualuri) şi amintirile (idei, sentimente, valori, filosofii, credinţe) ce însoţesc fiecare coabitare dintre înaintaşi şi urmaşi.
Păcatul se reînnoieşte activ - psihologic şi duhovniceşte de la o generaţie la alta, prin comunicarea directă la toate nivelurile dintre generaţii; el nu se transmite pasiv prin substratul genetic biochimic. Să respectăm şi să cultivăm tradiţiile bune, de la o generaţie la alta, şi astfel vom avea urmaşi sănătoşi, trupeşte şi sufleteşte şi duhovniceşte.
Şi chiar dacă păcatul s-ar transmite, stă în puterea oricărui păcătos născut din păcătoşi să devină bineplăcut Domnului, chiar sfânt. Prin alegerea nevoinţei întru atragerea Harului Domnului, ştiind că "duhul umilit, inima înfrântă şi smerită..." şi că tot ce nu este posibil la om este posibil la Dumnezeu, dacă Domnul voieşte.