[tot-Laurentiu]

Prietene vezi lucrurile strâmb şi ciunteşti contextul. Textul postat trebuie citit integral şi înţeles în ansamblu fiindcă de aceea l-am postat întreg, domnia ta însă citezi doar ceea ce-ţi convine.

Bineînţeles că Dumnezeu este milostiv şi iubeşte oameni dar în acelaşi timp este şi drept şi nu mântuieşte pe nimeni cu forţa. Altfel nu ar mai exista rai şi iad.
Aici problema se pune din punct de vedere duhovnicesc, totul fiind legat de efectele patimilor, păcatelor şi pocăinţei, ci nu cum o pui domnia ta, psihologic şi fixist.
Aici nu vorbim despre faptul că noi moştenim sau vom fi judecaţi pentru păcatele altora ci despre urmările păcatelor. Sunt două lucruri total diferite. În Tradiţia Bisericii se vorbeşte despre două judecăţi: Judecata particulară şi Judecata Universală unde fiecare vom fi judecaţi pentru păcatele noastre însă asta nu exclude urmările sau efectele păcatelor celor apropiaţi ai noştri. Una este păcatul şi alta este efectul său, care nu este acelaşi lucru...

Nu este vinovat Dumnezeu că noi oamenii ne-am îndepărtat de El prin patimi şi păcate. Dacă Adam nu ar fi păcătuit, astăzi nu ar fi existat moartea şi am fi fost cu toţii în Eden. Însă Mântuitorul S-a Întrupat, a pătimit, a fost Răstignit, a Înviat, S-a înălţat la ceruri şi a întemeiat Biserica Sa Ortodoxă la Cincizecime tocmai pentru a ne da nouă această posibilitate de a ajunge la starea vechiului Adam dinainte de căderea în păcat şi chiar să depăşim această stare fiindcă Domnul Hristos ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam. Asta depinde de fiecare dintre noi în parte, însă nu înseamna că de acum ne vom mântui cu toţii la grămadă.

Orice este posibil doar în prezenţa a o mulţime de "dacă": dacă ai credinţă în Dumnezeu, dacă te rogi, dacă participi la Sfintele Taine şi Slujbe ale Bisericii, dacă te fereşti de patimi şi te lupţi cu păcatele tale, dacă lucrezi virtuţile şamd.

Orice patimă şi orice păcat aduce boala, suferinţa şi lucrarea morţii în lume fiindcă oamenii sunt cu toţii o fiinţă chiar dacă aceasta fiinţă este dispersată. Cu cât o persoană trăieşte în apropierea unor patimi şi păcate cu atât creşte riscul ca aceasta să fie înfluenţată şi otrăvită. Adam a fost atenţionat de către Dumnezeu: "Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!"(Fc 2,17), "pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru." (Romani 6:23). Este vorba aici despre o moarte dublă, atât cea biologică, cât şi duhovnicească - pierderea harului...

În momentul în care există pocăinţă adevărată totul se rezolvă, fiindcă, după cum spunea şi Cuviosul Paisie, nici o moştenire păcătoasă nu poate rezista în faţa harului lui Dumnezeu. Însă până ajunge omul zilelor noastre să conlucreze în mod real cu harul lui Dumnezeu, e cale lungă! Citeşte aici "despre transfigurarea simţurilor prin har, în rugăciune, şi contemplarea-iubire a Dumnezeiştii Frumuseţi în viaţa mistic-contemplativă Ortodoxă", poate îţi prinde bine!

Am iniţiat threadul pentru oamenii dezgheţaţi la minte, capabili de sinteză şi analiză, nu pentru fixişti şi răstălmăcitori.

"Rugaciunea este legata de mediu - mediul o ajuta sau o ingreuneaza-, dar este dependenta si de sange, adica de traditia familiei. Este important daca cineva are sange din parinti rugatori, daca mama s-a rugat atunci cand era insarcinata". (Cuv. Sofronie Saharov)