[tot-Laurentiu]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Ştiinţa Părinţilor nu este la concurenţă cu genetica, nu e nici deasupra nici sub vreo ştiinţă, ci lucrează în alt plan: cel duhovnicesc. Că uneori Părinţii apelează la câte un termen din ştiinţele lumii, asta se face pentru a ne ajuta pe noi să înţelegem unde bate cuvântul duhovnicesc. Utilizăm variate mijloace dar nu le confundăm cu scopul. Ne uităm unde arată degetul, nu la deget sau în deget. Părinţii ne arată Cerul, nu pământul din om, nu lumescul vieţii acesteia de care se ocupă în general ştiinţele. Ei se ocupă cu meta-fizica, nu cu fizica existenţei.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Când Părintele Sofronie ne vorbeşte despre sânge, nu are în vedere vreo lămurire care ţine de hematologie, sistemul cardio-vascular ori gene şi codoni, ci sugerează, prin apelul la un mijloc plastic de expresie, că viaţa evlavioasă a mamei are consecinţe profunde asupra vieţii copilului. Ne mai învaţă astfel ceva care scapă amatorilor de termeni genetici: inima duhovnicească a mamei comunică cu inima duhovnicească a fătului încă din timpul vieţii intrauterine. Stările sufleteşti ale mamei sunt prima învăţare primită de copil. Cu cât aceste stări sunt mai sănătoase duhovniceşte, cu atât mai sănătos duhovniceşte se va dezvolta şi copilul. Iar această învăţare, această permanentă educaţie duhovnicească se va prelungi şi mai apoi, după naştere, în relaţiile duhovniceşti dintre mamă (tată, familie) şi copil.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Aceşti oameni nu explică cum se "traduce" în ADN viaţa duhovnicească, întrucât ei nu explică Tainele ci le trăiesc, le experiază, le cultivă. Părinţii pun mereu accentul pe factorii duhovniceşti pentru că voiesc ca noi, mamele şi taţii, să ne dezvoltăm duhovniceşte, iar prin aceasta să îi ajutăm şi pe urmaşii noştri să se dezvolte duhovniceşte. Apoi vin şi celelalte, pe această bază bună, absolut necesară.

Este adevărat că părinţii pustiei cunoşteau foarte multă mistică, insă cunoşteau la fel de bine, multă antropologie şi demonologie, fără a avea pretenţia să vorbească în termeni ştiinţifici.
Omul din punct de vedere duhovnicesc este privit în întregul său: trup şi suflet. Pentru ca un om să sporească duhovniceşte în bune condiţii, are nevoie de o deplină sănătate atât a sufletului cât şi a trupului. Sufletul nu se poate sfinţi în afară de trup, fiindcă trupul este templu al Duhului Sfânt. Moaştele sfinţilor sunt o dovadă clară a faptului că trupul participă la viaţa duhovnicească.

Sf. Apostol Pavel spune în epistola sa către Tesaloniceni: "Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos" (1 Tesaloniceni 5:23)

Termeni de specialitate ca ADN, ARN şamd. n-au prea mare relevanţă, fiindcă nu depăşesc cadrul limitat în care sunt ultilizaţi. Ar fi putut exista oricare alte denumiri in locul lor. Adam nu a terminat să numească tot ceea ce Dumnezeu a lăsat în creaţie şi de aceea această sarcină a rămas pentru omul zilelor noastre, care este de-a dreptul robit patimilor şi mult mai îndepărtat de Dumnezeu prin păcatele sale, spre deosebire de Adam. Astfel de oameni nu sunt în stare să numească inspirat cele lăsate de Dumnezeu şi nici să facă ştiinţă inspiraţi de Dumnezeu, deşi, ei se laudă că unul este mai deştept decât altul, dar sunt incapabili să rezolve o sumedenie de probleme arzătoare ale umanităţii!

ÎPS Hierotheos Vlachos spune că marii Părinţi ai Bisericii au avut o experienţă personală a lui Dumnezeu, au ajuns la îndumnezeire, dar au avut şi daruri intelectuale însemnate, fiind înzestraţi cu "capacitate intelectuală" şi cunoscând, de asemenea, cultura epocii lor. Astfel, au fost capabili să exprime această experienţă...