Cine ar putea zugravi mania? Cine ar putea descrie chipul in care maniosii dau drumul maniei din pricini cu totul intamplatoare? Tipa, se salbaticesc, se napustesc cu tot atata furie ca si animalele veninoase si nu se opresc inainte de a-si fi varsat focul prin savarsirea unui rau mai mare si de nevindecat, in urma caruia mania se sparge in ei ca si o basica de apa.. Nici ascutisul sabiei, nici focul, nici altceva infricosator nu-i in stare sa retina un suflet orbit de manie; e tot atat de greu de oprit ca si furia celor stapaniti de demoni; maniosul nu se deosebeste intru nimic de demonizat, nici in privinta starii sufletesit. Din pricina dorintei de razbunare, sangele maniosului clocoteste in jurul inimii, ca si cum ar fi pus in miscare si framantat de un foc puternic; i se imbujoreaza obrazii si-i da maniosului o alta infatisare, acesta schimbandu-si infatisarea obisnuita si cunoscuta tuturor, ca si actorul care-si oune masca pe scena. La maniosi ochii isi pierd cautatura lor, nu mai sunt cei obisnuiti, sunt de nerecunoscut; privirea le tremura si arunca foc. Scrasnesc din dinti ca si porcii mistreti, care se napustesc spre atac. Fata le este palida si patata cu sange; volumul trupului li se mareste, venele le plesnesc, rasuflarea li se opreste din pricina furtunii interioare; vocea le e aspra si tipatoare; cuvantul le este nearticulat, vine pe buze la intamplare, iese din gura fara sir, fara ordine, fara claritate. Cand, insa, dau cu ochii de cei pe care sunt maniati, furia lor se aprinde din ce in ce mai mult, intocmai ca o flacara care are din belsug material de ars; intr-adevar, atunci se poate vedea o priveliste ce nu se poate suporta nici cu privirea. Mainile se ridica impotriva semenului sau si lovesc trupul oriunde nimeresc; picioarele izbesc fara crutare partile cele mai insemnate ale trupului; tot ce se vede ajunge o arma in mana furiei. Daca gaseste insa un potrivnic care sa-i opuna o pasiune egala lui, atunci apare alta manie si furie de aceeasi violenta. Se lupta piept la piept si, cazand, isi fac unul altuia tot raul cu putinta si, cum e de asteptat, sufera toate cate sufera cei calauziti de un astfel de demon. Ciuntirea madularelor si adeseori moartea sunt rasplatile maniei pe care le recolteaza cei incaierati. Primul isi ridica mainile sale nedrepte; celalalt se apara; cel dintai i-o intoarce, al doilea nu cedeaza. Trupul este brazdat de rani, dar mania face ca durerea sa nu se mai simta. Nu mai au ragaz sa mai simta durerile,caci sufletul lor le este in intregime indreptat spre razbunarea insultei.