[CristianR]

În prealabil postat de sophia

Ma uitam acum sa vad daca este corect ceea ce intreleg eu prin fiinta, si cel putin in dictionar este asa.
Fiinta inseamna vietate, ceva ce are trup si se misca, traieste.
Nefiinta definesti la fel ca in dictionar, dar atunci acest termen nu este inversul lui "fiinta".

Un al doilea înțeles al cuvântului „ființă” este „existență”:

FIÍNȚĂ, ființe, s.f. 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate.  Spec. Om; persoană. 2. Existență; viață. ♢ În ființă = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. ♢ Expr. A da ființă = a) a da viață, a naște; b) a realiza, a făuri, a concretiza. – Fi + suf. -ință.

Am dat și peste un comentariu al părintelui Bartolomeu Anania cu privire la această expresie. Este, și acesta, filosofic. Nu poate fi altfel dacă vorbim de existență și non-existență. El se află pe blogul lui Răzvan Codrescu, care spune, în preambul:

Părintele Galeriu s-a luptat pînă la moarte cu această vorbă proastă, nu numai străină de credinţa creştină, dar contrazicînd-o de-a dreptul: a criticat-o în predicile sale, iar la un moment dat a sesizat în scris şi redacţiile marilor cotidiene. Din păcate, expresia continuă să fie folosită, cu o obstinaţie îndărătul căreia e greu să-ţi dai seama dacă se ascunde ignoranţa, indiferenţa sau fronda anticreştină.

Apoi urmează cuvântul Părintelui Anania, de Paști, din care redau un fragment:

Dacă „trecerea în nefiinţă” s’ar referi la un om care în viaţa lui nu a crezut în Dumnezeu, nici în suflet şi nici în viaţa viitoare, încă am mai înţelege solidaritatea redactorului cu mortul de a cărui existenţă s’a ales praful. Dar ca să spui că „a trecut în nefiinţă” un Dosoftei, un Varlaam, un Eminescu, un Brâncoveanu, aceasta e o impietate nu numai asupra celui pomenit, ci şi asupra simţului comun al unui popor care s’a născut creştin şi care, iată, se încăpăţânează să rămână creştin.

Restul predicii poate fi citită aici.