Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Imi pare evident ca citatele de mai sus se refera la haruri lucratoare si nu la harul sfintitor. Sau, in terminologie scolastica, la gratiile actuale si nu la gratia habituala. Numai gratiile actuale se pot retrage, adica sa nu mai fie date, ocazional, pentru mai multa intarire (ca sa vada Dumnezeu cum omul lopateaza singur contra curentului). Gratia habituala nu se retrage, ca de aia e habituala. Se poate pierde prin pacat, asta e altceva.
|
Nu știu dacă e chiar așa, cum că Domnul ar "sta să vadă". E drept că Hristos șade la ușă, dar nu cred că se uită pe gaura cheii...
Mai degrabă Domnul îl lasă pe om să lucreze și singur, îi favorizează lucrarea de întărire a sufletului prin nevoință, ca luptătorul să se oțelească. Domnul nu ne cocoloșește, nu ne învață leneși, nu ne moleșește. Ci, ca un înțelept părinte, îi dă și copilului să facă treburile lui de copil, ca să crească prin efort propriu, să se dezvolte, să experimenteze, să descopere, să se lămurească.
Altfel nici nu am mai vorbi despre împreună-lucrare (sau sinergie, cum spune Cătălin) ci despre pică pară mălăiață în gura lui nătăfleață... Despre cum dă Dumnezeu și cum bagă-n sac.
Nu există dezvoltare fără implicare în activitate.
Nici un atlet (cu atât mai puțin atleții lui Hristos) nu își câștigă laurii stînd, ci antrenîndu-se.
Cu toate acestea, intervenția antrenorului este utilă, când și când (mai ales în momentele-cheie, pentru progres).
Domnul nu ne ia propria participare la travaliul sfințirii, la travaliul nașterii și devenirii. Dumnezeu nu se substituie omului.
După cum nici omul (care vrea să crească în Hristos) nu Îl respinge pe Dumnezeu. Altminteri, n-ar mai face nimic bun.
E o conclucrare, o cooperare, ca în orice treabă de echipă.
Împreună-lucrare, teandrie, sinergie.