[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE

FAMILIA

Femeia şi Familia

=PRIMA PARTE=

-I-

În prezent, când toate carierele îi sunt deschise, femeia are de ales între a fi femeie şi a fi o personalitate.
După părerea mea misiunea femeilor e să rămână femei, să perfecţioneze viaţa familială, s-o însufleţească, s-o înfrumuseţeze, să-i dea un caracter sacru. E o misiune importantă, nobilă şi ar fi o greşeală să se creadă că limitează influenţa feminină la spaţiul casnic. Crescând copiii, femeia acţionează asupra opiniilor lor şi asupra moravurilor lor, ea pregăteşte viaţa viitoare a Naţiunii.

Ne agităm inutil încercând să găsim răspuns la o întrebare aberantă: femeia e inferioară sau superioară bărbatului? Ea nu e nici inferioară, nici superioară bărbatului, ci diferită de el, ambii fiind meniţi să se completeze reciproc. Ideală ar fi o căsnicie unde totul s-ar face de comun acord. Într-un astfel de caz superior ar fi acela care s-ar devota cel mai mult.
În Familie unul trebuie să asigure veniturile, celălalt administrarea lor, ambele funcţii cerând la fel de multă stăruinţă şi abnegaţie. S-a demonstrat că de cele mai multe ori femeile sunt cele care susţin căminele sau le ruinează. Ele dirijează gospodăriile şi în consecinţă decid în tot ce are legătură cu Familiile lor. Nu e puţin lucru pentru că de stabilitatea Familiilor depinde stabilitatea Naţiunii.

-II-

Asta nu înseamnă că femeilor le e interzis să muncească atunci când nevoia sau gusturile le-o impun. Chiar dacă are servici, se cuvine ca femeia să se limiteze în viaţa căminului la veniturile de care dispune, să nu aibă pretenții exagerate, să fie ordonată şi
econoamă. Cumpătată, ocupându-se de gospodărie, obţinând câştiguri suplimentare, ea va deveni un factor activ în Familie. Înţelegând cât e de important ca voinţa şi impulsul să fie una, supusă inteligent autorităţii soţului ca parteneră, nu ca subalternă, ea va avea de la el întregul sprijin. Ştiind ce vrea şi încotro se îndreaptă, ea va găsi o mare bucurie în a face din prosperitatea casei marea sa realizare.

Firea a hărăzit femeile vieţii de Familie, le-a format pentru asociere, le-a stabilit ca ţel fericirea aproapelui. Ele cunosc mai puţin ca bărbatul egoismul luptei pentru viaţă şi cu toate că în prezent totul li-l impune ele îşi păstrează înclinaţia spre elanurile inimii, spre sacrificiu. Să nu le judecăm superficial, ci în împrejurări grele, la necaz, în eroismul lor obscur de fiecare zi. Pe lângă bolnavi, de exemplu, ele dau dovadă de o energie extraordinară. Aproape toate femeile sunt infirmiere excelente, îngrijirea minuţioasă de dat celor aflaţi pe patul de suferinţă scoate în evidenţă calitatea lor dominantă care uneori devine exagerată: ataşamentul scrupulos, formalist pentru lucrurile mărunte. Femeia judecă bine, chiar dacă îi cam lipseşte perspectiva, chiar dacă dă prea multă importanţă formei, aparenţelor, neglijând fondul. Aşa cum e, cu calităţile şi defectele sale, ea e însă centrul Familiei. Când mama lipseşte căminul pare lipsit de viaţă.

Femeia exercită în casă un fel de suveranitate, însufleţind mecanismele delicate ale căsniciei, influenţând sufletele. Îndatoririle sale casnice, îndeplinite într-un cerc restrâns, comunică precizie şi claritate demersurilor pe care le face. Achitându-se de ele pentru binele alor săi, ea are satisfacţia de a se simţi utilă şi de a fi din acest motiv mai iubită de soţ, de copii, de toţi aceia care depind de ea.
Cunosc femei care nu mai trăiesc pentru ele, ci pentru cei care le sunt apropiaţi. Aş fi ispitită să le reamintesc că fiecare are îndatoriri şi faţă de sine, dar cine poate condamna o greşeală făcută din exces de abnegaţie?

-III-

Femeia e văzută înainte de toate ca mamă şi soţie, căsătoria fiind pentru ea vocaţia principală, fără să fie totuşi singura. Celibatară, ea va juca în Familie un rol care cere sacrificii sau se va dedica în exterior binefacerii, studiului. Pentru aceasta e bine să se pregătească pentru loviturile pe care i le poate da soarta şi să-şi creeze în sine resurse de energie care să-i permită să reziste. O asemenea cale nu e uşor de urmat cerând o mare iniţiativă, o rară forţă sufletească. E adevărat că munca e prin ea însăşi răsplată, să nu le plângem deci pe însinguratele de tot felul care îşi câştigă viaţa laborios. Un merit lipsit de aceeaşi compensaţie şi nu mai puţin onorabil e acela al fiicelor care-şi îngrijesc părinţii bătrâni, al mătuşilor care se consacră educaţiei nepoţilor, al surorilor care trăiesc în umbra fraţilor lor.

Se spune că e mai greu să fii fată bătrână decât mamă.
Căsătoria fiind baza colectivităţii, firea şi influenţa mediului social formează femeile pentru ea. Cea mai mare parte dintre ele găsesc în căsătorie tot ce-şi doresc: afecţiune, continuarea vieţii prin copii, o gospodărie unde sunt suverane, responsabilităţi multiple care, chiar luate în forma lor cea mai vulgară, ajung să le atragă. Acelora care văd mai sus şi mai departe, întemeierea unei Familii le apare ca o misiune divină dată de Dumnezeu însuşi. E o mare responsabilitate să formezi bărbaţi şi, ceea ce nu e deloc uşor, femei.
Îndatoriri faţă de soţ, îndatoriri faţă de copiii ce se vor naşte, îndatoriri faţă de Naţiune, sub acest aspect aproape de temut i se înfăţişează tinerei soţii rolul femeii. Ceea ce nu o va împiedica să fie fericită, dimpotrivă, pentru că dificultăţile de orice fel pot fi înfruntate, dacă ne înarmăm bine împotriva lor.

În Familie femeia monopolizează devotamentul. Ea e nevoită mereu să-şi sacrifice gusturile, nu poate dispune de timpul său. Nu-i lipsesc, în schimb, niciodată ocaziile de a comunica curajul natural cu care e dotată, pentru că e mai rezistentă ca bărbatul la durere fizică şi morală, pentru că se redresează cu mai multă energie. O însuşire specială îi permite să se adapteze rapid la împrejurări. Viaţa nu rezervă surprize ce pot modifica situaţia Familiei şi drept urmare rolul activ al soţiei, al mamei?
Toate femeile îşi au zilele lor de luptă. Nimic nu le fereşte de nevoia de a arăta la un moment dat un curaj şi o hotărâre contrare cu ce au fost obişnuite.

Popescu Angela