[Ioan_Cezar]

Aspectul istorico-lingvistic e desigur important, însă nu se reduce totul la acesta.
Miza rămâne, după opinia mea, tâlcul duhovnicesc. Graiul liturgic îl poartă cel mai bine. Acest grai, spre deosebire de alte vorbiri, este părtăşie. O părtăşie cu măreţia lui Dumnezeu, respectiv cu lumina Lui.
Postarea lui Ovidiu oferă analiza cea mai nuanţată, clarifică şi discriminează cu fineţe. Am înţeles că termenii "slavă" şi "mărire" au semnificaţii specifice, ireductibile, după cum în unele situaţii sau contexte pot fi folosiţi şi interşanjabil, ca sinonime. Anume, doar în măsura în care "mărire" rămâne mereu conţinut în "slavă", termen cu o sferă semantică mai cuprinzătoare.