View Single Post
  #29  
Vechi 04.09.2014, 23:19:40
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Baia Mare, Capitala tineretului ortodox



Baia Mare este pentru câteva zile capitala tineretului ortodox! Joia aceasta, în a doua zi a primei Reuniuni Naționale a Tinerilor Ortodocși, cei peste 3000 de tineri au participat, de dimineață, la Sfânta Liturghie. Slujba s-a oficiat în 12 biserici din municipiu. În mijlocul tinerilor prezenți la slujba de la Catedrala episcopală s-a aflat și Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, informează TRINITAS TV.

Tinerii sunt veniți din toate eparhiile Patriarhiei Române, dar și din alte 11 țări. În programul zilei au fost incluse dezbateri pe grupe. Tema propusă a fost Sfinții Brâncoveni - modele ale credinței mărturisitoare.

După-amiază au vizitat Muzeul Satului, Pavilionul de Etnografie, Muzeul de Artă și Muzeul de Istorie.

Piața Libertății a fost următoarea destinației. Aici tinerii au avut plăcerea de a-l asculta pe cunoscutul interpret Grigore Leșe și au participat la o conferință susținută de actorul și scriitorul Dan Puric.

Și cea de-a treia zi a reuniunii are un program la fel de încărcat. Vineri seară, de la ora 19.00, toți tinerii vor participa la procesiunea "Bucuria credinței". Aceasta se va desfășura pe traseul: Centrul Vechi – Primărie - Bulevardul Unirii – Catedrala „Sfânta Treime”. Reuniunea Națională a Tinerilor Ortodocși se va încheia sâmbătă.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote