[Ioan_Cezar]

"Evlavia părintelui Efrem (e vorba despre Sfântul Efrem Katunakiotul, ucenic al Stareţului Iosif, canonizat anul acesta - deci înaintea Stareţului, care va fi canonizat, după cum s-a anunţat oficial, anul viitor) se vădea mai ales la Dumnezeiasca Liturghie.
Felul de a rosti ecteniile şi restul slujbei l-a învăţat de la Stareţul Iosif, iar acesta din Cer.
A învăţat glasurile şi ritmurile cântării într-o vedenie în care a văzut nişte păsărele cântând un te-ri-rem.
Şi de atunci i-a învăţat şi pe alţii cum să cânte "Doamne, miluieşte" - încet, liniştit, ca şi cum vocea ar fi venit de departe...
Cântau atât de încet încât, deşi bisericuţa lor era foarte mică, vocile nu se auzeau de afară.
Cântau pe un ton jos pentru a păstra liniştea sufletului, de vreme ce prin liniştea gurii sufletul strigă şi comunică cu Dumnezeu.

Stareţul Iosif se bucura mult de aceste Liturghii şi de atmosfera de umilinţă ce domnea atunci când se săvârşeau, deoarece toţi cei din obştea sa erau cu totul dăruiţi adorării lui Dumnezeu.
Şi nici un gând nu clătina mintea lor de la rugăciune.

Stareţul spunea: "Nu cred să se săvârşească în întreg Sfântul Munte o Liturghie mai profundă decât cea pe care o facem noi, aşa cum o facem, în această bisericuţă smerită."

Adeseori la Sfânta Liturghie părintele Efrem vedea cum Harul dumnezeiesc umplea în chip simţit bisericuţa. De aceea spunea: "Duhul Sfânt nu Se vede, dar Harul Său Se vede."
În acea bisericuţă Harul umplea inimile lor. De multe ori vedea Dumnezeiescul Prunc pe Sfântul Disc şi atunci lacrimile îi curgeau şiroaie.

De multe ori, la sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii, a văzut pe Sfânta Masă Trupul Mort al Domnului, aşa cum este înfăţişat pe epitaf.

Odată, după Dumnezeiasca Liturghie, când a mers să se odihnească, părintele Efrem a văzut deodată un Heruvim. Cu o negrăită bucurie l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. Când i-a povestit Stareţului ce i s-a întâmplat, acesta i-a spus că acel Heruvim fusese o manifestare a Harului."

("Stareţul meu Iosif Isihastul")