[TINERI PENTRU ROMANIA]

STRĂINUL
de Octavian Goga

Era, duminică-ntr-amiază,
Noi stam pe prispă strânși la sfat,
Când s-a ivit pe drumul Ţării
Un om la margine de sat.
Din pulberea învolburată
Abia puteai să-l deslușești -
Cu pașii largi, grăbindu-şi mersul,
Venea în hainele-i nemțești...

La cruce, în deal, noi îl văzurăm
Cum s-a oprit deodată-n pas
Şi s-a-nchinat adânc drumețul
Când a făcut în drum popas.
Privea-ndelung, ca dus pe gânduri,
La zidul zugrăvit cu sfinți.
Şi sta cu capul gol străinul
În ploaia razelor fierbinți.

Când s-a pornit încet la vale,
Noi ne uitam de la zăplaz,
Şi nu știu, ni s-a părut nouă,
Dar avea lacrimi pe obraz.
Când ne-a ajuns, a dat binețe,
Cu glas domol, si-apoi a stat
Şi ne-a-ntrebat de sănătate
Şi de nevoile din sat.

Ne-a zis c-ar vrea la sfânta slujbă
Să vie alăturea cu noi,
Şi s-a uitat cu-atâta jale
Când a trecut un car cu boi.
Iar la vecernie drumețul
Stătea cucernic și supus,
Şi-a sărutat duios icoana
Cu răstignirea lui Iisus.

Când a plecat ne-a spus povețe
Cu grai înduioșat și blând,
Şi ne-ncălzea atâta-n suflet,
Că lăcrimam toți ascultând.
Spunea că nu-i păcat mai mare
Decât să-ţi lapezi Ţara ta
Şi, vezi, îi tremura cuvântul
Pe buze, când ne cuvânta!

Apoi s-a dus... Ne era jale
Când s-a pornit la drum, pe grui...
Dar uite, în țintirim, pe noapte,
Spun că văzură umbra lui.
De-atunci tot despre el ni-e vorba
Şi-atât am vrea cu toți să știm:
Anume lângă care cruce
A-ngenuncheat în țintirim...