[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de iustin10

Reteta pare simpla: sa te duci cu drag , sa participi,sa te rogi ,sa incerci sa intelegi,si in cele din urma se va aprinde focul rugaciunii .Numai sa o faci cu insistenta

Nu ştiu dacă începutul este "cu drag". Nu ştiu nici dacă după primele dezamăgiri mai serioase în ce priveşte aşteptările credinciosului de la Hristos (aşteptări care încă nu sunt cele mai realiste), mai merge omul "cu drag" la biserică. E posibil să meargă cu maxilarele încleştate...
Acest drag de slujbe cred că:
- vine mai târziu, ca un rod al deschiderii minţii şi inimii, ca rod al nevoinţei pe de o parte şi ca dar al Harului;
- îşi modulează intensitatea şi conţinutul, avînd şi unele "crize de creştere" dureroase (nu mai e nici un drag, totul e de acum silinţă, efort, datorie) dar şi unele momente de bucurie nespusă, când omul primeşte un dar care să îi sporească nădejdea şi să îi deschidă alte perspective, nebănuite până atunci;
- cunoaşte şi perioade de răzvrătire, ori de abandon, ori de îndoială mare;
- se transformă într-un mod statornic de a fi, bine asumat prin încredinţarea dată de experienţa împreună-lucrării cu Harul, prin părtăşia cu Biserica văzută şi nevăzută;
- poate atinge văpăi de iubire şi iluminare despre care vorbesc uneori cuvioşii dar şi creştinii "obişnuiţi", nu neapărat desăvârşiţi sau mult îmbunătăţiţi.

A participa e, cred, marea provocare.
Şi da, focul rugăciunii se aprinde, însă depinde mult de fiecare cum şi dacă îl întreţine. Şi ce roade aduce din asta (că mândria şi alte tare sufleteşti repede le strică pe toate...).