[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de iustin10

@Mihnea
Referitor la primul mesaj, cel cu legaturile Tainei cu Biblia. Sunt perfect de accord cu ce a-ti scris ,sunt curios de unde a-ti luat textele . Le-ati citit repede dintr-o carte de dogmatica? Sunt mai bine organizate aceste carti la catolici? Sau chiar le stiati pe dinafara?

Dintr-un folder de apologetica antiprotestanta (de tip "raspunsuri la chestiuni frecvent ridicate de protestanti").

Sunt de accord ca tainele sunt prefigurate in VT si NT in pasajele care le-ati subliniat.
Torusi aceste pasaje ,comparativ cu celelalte ocupa un anumit procent, 10 % sa zicem, Deci afirmatia ca idea de taina strabate ca un fir rosu, poate fi adevarata tinind cont mai ales de semnificatia tainei ,dar cantitativ nu e chiar punctul central al expunerii biblice.
Cu adevarat Taina aceasta ocupa un punct central la Cina cea de Taina ,cand frangerea painii este gestul de despartire fata de ucenici , dar si o prefigurare a faptului ca Hristos va ramane totusi si fizic ,prezent cu ei, chiar daca prin intermediul painii .
Iarasi frangerea painii devine un element de baza la doua din intalnirile Mantuitorului de dupa invierea sa,cu cei 2 ucenici care mergeau pe drum , precum si cu intreaga ceata a ucenicilor .
Ceea ce o insitituie ca taina a Bisericii ,este insa la cincizecime ,cand vedem ca din toata activitatea primei comunitati crestine sunt relatate doar 2 lucruri : "staruiau in frangerea painii si in rugaciune".

Ati sesizat foarte bine. Desi, dupa cum am vazut, problema Euharistiei nu lipseste nici in Geneza, unde e foarte palid prefigurata, devine mai frecvent abordata in perioada misiunii publice a lui Cristos, si mai ales in a doua parte a ei. Pentru prima data Dumnezeu intra in detaliile chestiunii euharistice in Ioan cap 6 versetele 48 si urm, care se refera la sarbatoarea Pastilor. Este, deci, o Cina avant la lettre (Ioan 6:4). Aflam ca nici ucenicii Lui nu prea credeau ce auzeau, certandu-se si zicand "cum poate Acesta sa ne dea trupul Lui sa il mancam ?". Si, abia dupa Cincizecime aflam ca Euharistia devine practica in Biserica. Vedeti dv, axul central al Bibliei, dupa care toate se invart, este Cristos. Mai precis, venirea Lui. Timpul Vechiului Legamant este un timp al lui Adventiului prefigurat si promis in diverse feluri. Timpul Evangheliilor este timpul lui Cristos Incarnat. Noi traim acum intr-un timp, despre care gasim tot in Evanghelii, in care Cristos e pe munte. In Cer, de-a dreapta Tatalui. Nu doarme, ci se roaga si mijloceste, in timp ce ucenicii Sai se afla in Corabia de pe marea in furtuna. Va veni din nou, intinzand iarasi mana lui Petru exact cand acesta va incepe sa se scufunde. Noi traim, acum, in timpul lui Cristos Euharistic. Asa cum a trimis mana hranind Poporul Sau in desert, in marsul sau spre Tara Fagaduita, asa trimite acum Euharistia, hranindu-ne pe noi. In Euharistie este El, cu toata maiestatea Lui ascunsa. Vom vedea aceasta maiestate, asa cum Petru, Iacob si Ioan au vazut-o la Metamorfoza. O vom vedea chiar cu ochii nostri si nu ai altuia.

Asadar, Biblia vorbeste, dar poate nu cat am vrea, despre Misterul Credintei din acelasi motiv pentru care vorbeste, dar poate nu cat am vrea, despre Duhul Sfant. Noi traim, acum, exact in Epoca Duhului Sfant, El este cel care permite Euharistia. Duhul Sfant s-a pogorat asupra Mariei, vas nepretuit, ca sa nasca, fecundand materia Preacuratei, pe Cristos in carne si oase. Acelasi Duh Sfant, implorat la Epicleza, se coboara in Sfintele Vase si materia de acolo sufera dumnezeiasca Prefacere. A nu crede in a doua minune, inseamna a nu crede in prima si invers. Tatal ne-a daruit pe Fiul, iar Acesta ne-a dat marele dar al Euharistiei.

La Cina cea de Taina nu a avut loc instituirea unei Taine, ci a doua: Taina Euharistiei a fost instituita in acelasi timp cu Taina Preotiei. Cat de mare e lagatura dintre cele doua! Atat de mare, incat a nu crede in Euharistie inseamna a nu crede in Preotie. Dar, despre aceasta, cu alta ocazie. Atunci cand vom putea intelege nu numai Cine este in Euharistie, ci si Cine o administreaza. Nu e curios sa credem cu toata inima ca Isus se poate identifica cu flamanzii, bolnavii si puscariasii, dar avem dificultati in a crede ca El se identifica cu preotul din cartier ?

Dar lipseste explicatia de ce tot timpul vietii sale Hristos ne indeamna sa facem anumite lucruri ,iar la sfarsit nu ne mai indeamna decat sa mancam din painea Trupului Sau .

Sa fie din cauza ca nu merge unul fara altul ? Nu stiu, intreb la randul meu. Poate e din cauza ca, daca facem "anumite lucruri", dar nu ne impartasim cu El, nu e suficient. Poate ca e din cauza ca, facand anumite lucruri, suntem impinsi ca de o forta la impartasirea cu El (forta careia, desigur, ii putem rezista). Un singur lucru nu scrie. Ca ar fi o incompatibilitate. O problema de tip "sau-sau". Si cu atat mai curios e comportamentul acelor filantropi, altfel de toata lauda, gata sa vina la masa leprosilor, dar nu si la masa lui Cristos. De fapt, ce sens are una fara alta ?

E un fapt extrem de important caci intreaga misiune a Bisericii se bazeaza pe acest ajutor de la Hristos.
Sa zicem ca eu iubesc exagerat de mult Noul Testament,- desi e doar o presupunere. Atunci as fi tentat sa cred ca imi este sufficient,ca nu am nevoie de Biserica, ca acolo gasesc totul. E suficient sa inteleg porunca iubirii de acolo, sa rememorez pildele si invataturile lui Hristos , si El va veni si va locui impreuna cu mine,asa cum spune un pasaj din Ioan.
Dar nu este deloc asa . Pe cat este de dumnezeiasca Biblia,ea nu este suficienta celor multi . Si Hristos stia asta ,stia si ca cuvantul sau nu e suficient pt generatiile urmatoare,pt ca nu au crezut pe deplin ucenicii care erau cu el,cu atat mai mult cei care doar vor auzi sau citi . De aceea ne lasa un ajutor la indemina si simplu : harul venit prin Duhul Sfant,si mancarea care sa ne tina astfel legati de El. Adica Painea vietii.
E atat de mare acest miracol,incat aproape ca nu trebuie sa facem nici un efort , decat sa stam la masa si sa fim servit . Dar desigur,cei care stau la masa,trebuie sa aiba haine curate , de nunta,pentru a arata ca respecta pe Cel care a luat asupra sa toate nedumeririle lor, si a murit, ca ei sa aiba totul de a gata .

Si iata ca, in finalul intrebarilor, va dati si raspunsul potrivit. Asa este, singura noastra preocupare trebuie sa fie sa pastram hainele de botez curate pentru nunta.

Fara a face aceasta legatura intre Hristos si taina ,cineva ca mine,poate cadea in pericolul de a dreapta , sa iubeasca prea mult Biblia,si sa o creada suficienta.

Acesta nu e un pericol de dreapta. Dimpotriva, daca vrem neaparat sa-i punem o stampila, e un pericol de stanga.
Pericol de dreapta este sa cred in caracterul esential al Euharistiei, dar sa ma indoiesc ca Taina a fost valida. Vinul a fost cu sulfiti, Potirul nu a fost aurit, ci argintat. Preotul a tusit la Epicleza. Iar eu mai aveam de spus trei pacate, cand preotul mi-a dat dezlegarea. ASA sunt ispitele de dreapta.

Ceea ce spui tu Mihnea se refera la radacinile tainei in Biblie . Dar eu vreau invers roadele Bibliei in taine .

In vremea tineretii mele zbuciumate, eram convins, ca atatia altii, ca un barbat adevarat e unul care bea zdravan si injura gros. Mai eram convins ca Dumnezeu mi-a dat organe sexuale si milioane de spermatozoizi cu fabricatie continua ca sa ma acuplez cu un numar cat mai mare de femei. Si, dimpotriva, ca a fi sotul unei singure femei e un lucru nu doar absurd, ci, in cazul meu, imposibil. Pe care nici nu-l vroiam, nici nu puteam. Culmea culmilor este ca eram credincios (adica asa ma consideram, as fi raspuns afirmativ daca cineva mi-ar fi dat un chestionar cu aceasta intrebare). Mergeam si la biserica. La sferturi de slujba, pe urma aprindeam o lumanare. Alegeam ce imi place, iar din slujbe cel mai mult imi placea predica. Nu ma schimbau cu nimic predicile astea, le colectionam asa cum un entomolog colectioneaza fluturi. Dar nu ma imparteaseam. Nici nu credeam in Euharistie. Credeam in Cristos ca Fiu al lui Dumnezeu, patruns in lume printr-un miracol unic. Da! Pe vremuri, intr-o casa din Nazaret, a putut avea loc asta. Dar ca Isus se infiripa la coltul strazii, in acea bucata de paine prin bolborosirea acelui popa cu discurs frumos, dar cam fudul de felul lui, asta era la rubrica "Mos Craciun". Eram om cu studii, pozitivist, imi spuneti ca painea aceea se preface in Cristos? Faceti misto de inteligenta mea, hai, plimbati ursul de aici!

Dar, lucrurile s-au schimbat la scurt timp dupa ce copiii mei au ajuns la pregatirea pentru impartasirea solemna. Au facut cateheza primara, in care au invatat niste lucruri foarte simple despre impartasanie, pe care pareau sa le inteleaga. Ce nu intelegeau, ma intrebau, iar eu trebuia sa le raspund. Ba chiar sa le dau si un exemplu. Si asa am ajuns sa ma impartasesc. Ca sa ma vada copiii. De atunci, totul s-a schimbat. O duminica in care sunt nevoit sa nu ma impartasesc e o duminica in care imi lipseste ceva. Si singura mea teama este ca as putea sa raman neimpartasit atunci cand voi avea nevoie cel mai mult de Cristos. Rugaciunea liturgica "sfarsit crestinesc vietii noastre (...) de la Domnul sa cerem!" are un cu totul alt sens, mult mai concret, decat avea inainte.

Eu sunt raspunsul viu despre cum Biblia rodeste in Taine. Si, privind inapoi la viata mea, pe cand eu nu intrasem in Epoca Euharistiei, groaza si greata ma cuprind.