[Ioan_Cezar]

Mulţi se miră de cuvântul bisericesc - nu există mântuire decât în Biserică. M-am mirat şi eu, neîncrezător, cândva şi mă mir şi azi (dar în alt sens...).
Eu îmi explic cumva lucrul ăsta, destul de naiv şi poate prea descriptiv: mă gândesc la un embrion uman. Iar Biserica o văd ca pe un mare pântec matern unde are loc germinaţia noului/viitorului potenţial locuitor al lumii "de afară".
Aşa cum un nou-născut care nu s-a dezvoltat normal, căruia îi lipseşte vreun organ sau părţi ale unui organ, adeseori nu supravieţuieşte ori se naşte mort (ori monstru) - aşa şi creştinul: dacă nu s-a dezvoltat şi nu funcţionează duhovniceşte (nu are puls, nu îi bate inima) nu va fi viabil în Noua Lume.
Eu aşa îmi reprezint, mai accesibil pentru mintea mea.

Omul duhovnicesc născut prin Botez are în el un întreg potenţial care, odată împlinit, îl face apt pentru vieţuirea în Împărăţia lui Dumnezeu.
Are văz şi auz duhovnicesc, are miros duhovnicesc, are gust duhovnicesc, are gândire şi simţire duhovnicească, are grai duhovnicesc, are fapte duhovniceşti.
Dacă nu are, înseamnă că e încă în stadiul de morulă ori blastulă sau că e diform sau că e mort şi va avea soarta, vai, a oricărui avorton - ghena, respectiv Gheena...

Dar cum se dezvoltă şi cum creşte acest om duhovnicesc "programat" şi mult dorit pentru Veşnicia lui Dumnezeu?
Cum creşte el câtă vreme noi suntem suflete în acest trup?
Răspunsul ni l-a dat mereu Dumnezeu şi ni-l dă azi tot Dumnezeu, prin Biserică. Răspunsul, Calea... "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa."
Biserica este pântecul care deţine toţi "hormonii", toate nutrimentele necesare vieţuirii şi dezvoltării embrionului duhovnicesc până la stadiul de "făt" viabil. Că unii vor fi fiind deja bărbaţi desăvârşiţi la terminarea acestei vieţi vremelnice - asta e măsura şi taina sfinţilor, iar nu a noastră. Noi, care credem că în Casa Domnului multe lăcaşuri sunt, vrem mai întâi colţişorul acela de Rai... TREBUIE să fim în stare "măcar" de asta, măcar să candidăm cu şanse reale la acest statut (alegerea finală fiind tot a Domnului).

Aceste bogăţii interne ale Bisericii, aceste conţinuturi cu adevărat nutritive şi vitale sunt: Sfintele Taine şi toate celelalte ale vieţuirii în Biserică (rugăciune, post, milostenie etc.).
Să învăţăm aşadar să primim în noi (şi să participăm prin schimburile vii ale metabolismului duhovnicesc) tot ce ne ajută să vieţuim duhovniceşte, să facem acestea sfinte ca parte a metabolismului vieţii noastre, să trăim viziunea organică ioannită a Viţei şi a mlădiţei.
Altminteri cred că vom avea o surpriză oribilă în "sala de naşteri" (adică în trecerea prin moarte). Vom fi consideraţi monştri sau morţi pentru Viaţă.
În orice caz, nu vom fi viabili şi compatibili cu noua noastră Lume.