View Single Post
  #46  
Vechi 16.09.2014, 00:12:45
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.736
Implicit

Cred ca am ajuns aici fiindca lumea a uitat ce este aceea "dogma" si "dogmatic". Daca oamenii au caderile lor, de ce ar sta lucrurile altfel in privinta cuvintelor ? Nu sunt ele folosite de oameni ? Or, cuvantul "dogma" si flexiunile lui a cunoscut, ca atatea altele, coruptia. Fara o cat de mica baza clasica, fara a fi aparati de cunoasterea rostului cuvintelor, suntem expusi coruptiei lor, care nu are nimic intamplator, fiind opera a Corupatorului.

In greaca, "dogma" inseamna "invatatura". Asa cum "Sophia" inseamna...intelepciune. In teologie, termenul are un sens mai precis. Inseamna invatatura de o anumita categorie. Trebuie spus ca teologia opereaza cu mai multe feluri de invataturi. Ca sa zic asa, cu invataturi de mai multe ranguri. Una e o parere, alta o teorie, care are un grad superior de elaborare. Cand teoriile sunt larg impartasite, desi nu neaparat de toti, vorbim de o teologumena, adica de existanta unui anumit grad de consens in privinta unui adevar care provine, inca, de la oameni. Termenul de "dogma" se aplica unei invataturi de cel mai inalt rang, care este revalata omului de Dumnezeu.

Dogmele astea au anumite caracteristici. De exemplu:
-sunt fundamentale credintei (Dumnezeu nu reveleaza omului toate adevarurile, ci pe acelea necesare lui).
-sunt ireformabile in esenta lor (desi se poate vorbi de o anumita cristalizare a intelegerii lor), fiindca Dumnezeu nu poate spune oamenilor intr-un veac una, in altul alta si fiindca El este neschibator.
-contin mereu o parte de mister. Fiindca, daca ar fi accesibile pe de-a intregul ascutimii mintii oamenilor, nu ar fi fost nicio nevoie ca Dumnezeu sa le descopere oamenilor.
-sunt nondisjuncte, adica, daca arunci o dogma din esafodajul dogmatic, tot edificiul se prabuseste. Cea mai mica imperfectiune nu are loc intr-un edificiu descoperit de Dumnezeu.

Dar, astazi, si in afara unui context teologic, "dogma" si "dogmatic" au ajuns sa duca cu gandul la ceva inchistat, obtuz. Esti dogmatic ? Adica esti o persoana cu mintea mai inchisa. Care va sa zica, asa, cam incuiat. Curios este ca sintagma " a avea mintea deschisa", "a fi deschis" semnifica orice altceva decat a fi deschis Spiritului Sfant. Am ajuns sa ma tem cand aud "cutare e o persoana deschisa". Ma tem ca, prea adesea, asta nu inseamna "deschis in sus", adica "deschis Spiritului Sfant", ci inseamna "deschis lumii". Si inca bine ar fi daca ar insemna deschis lumii cu frumusetile ei, cu bogatiile ei spirituale, cu felurimea ei, cu oamenii ei placuti lui Dumnezeu. Nici macar! Inseamna, prea adesea, deschis frivolitatilor, modelor de tot felul si relelor tovarasii. Lumii care il neaga pe Dumnezeu, care neaga dogmele Lui, care are alti dumnezei si alte dogme. Fiindca, asa cum spunea Papa Francisc: "cine nu aduce cult lui Dumnezeu, aduce cult Satanei. Din aceasta dilema nu putem iesi". Sau, cum spunea, odata, Liiceanu: "iesirea din tipare vechi inseamna intrarea in tipare noi". Cine nu vrea sa adere la dogmele lui Dumnezeu, va adera la altfel de dogme, din aceasta dilema omul nu poate iesi.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com

Last edited by Mihnea Dragomir; 16.09.2014 at 00:35:19.
Reply With Quote