[Ioan_Cezar]

Theo, fiecare termen are rostul şi sensul lui, sper că eşti de acord. Nu ştiu să fie vreun cuvânt în istoria oamenilor care să nu aibă noimă, care să nu fi însemnat ceva (poate între timp dispărut în uitare sau deturnat spre alte zări) la momentul când era folosit.
Totuşi, ca în tot ce are o anumită însemnătate/valoare, se petrece şi cu limbajul omenesc următorul lucru: inflaţia. Termenul "tovarăş" a devenit prin inflaţie şi tot ce urmează inflaţiei (confuzie, zbateri, sângiuiri) un loc periculos. Istoria e plină de astfel de surprize, în toate planurile.
Sunt unii care vorbesc şi despre inflaţia unor componente sufleteşti. În acest caz apar tot felul de dereglări, iar sufletul nu mai cunoaşte pacea, rodnicia, sensul... Ce e de făcut cu aşa fenomen, care seamănă bine şi cu o viitură, cu o inundaţie? În primul rând se redirecţionează apele, făcîndu-le cumva să se întoarcă în albia râului, apoi se ridică diguri solide pentru a nu mai avea loc, pe viitor, alte revărsări... Treaba însă nu e doar personală, e nevoie de echipă, omul singur eşuează fiind purtat de forţa propriului curent, până prin ..."limburile Pacificului". (există o carte bună cu titlul ăsta)
Tocmai aici cred că începe şi lucrarea Bisericii, cred eu, cu rădăcini în vechea Arcă, pricepută şi ea să bată forţa apelor. În Biserică apa sufletului este adusă prin canale noi (Cuvântul Scripturii, pastoraţia, slujbele, rugăciunea, postul, milostenia etc.) în albia pe care mintea a părăsit-o.
Dacă omul participă cât de cât la operaţiune, se constată că retrăieşte pacea, rodnicia, sensul. Faptul că noi nu facem mişcarea potrivită în acest tandem cu Vindecătorul e din păcate semnul că iubim revărsările mai mult decât Albia şi Delta.
De ce? Pentru că avem o imagine coruptă privind libertatea. Cândva am crezut că dezordinea rebelului e mai bună decât cuminţenia riscantă şi am deprins rapid cleioasa sosie a Libertăţii originare. Astfel am învăţat de timpuriu gustul înşelător al anestezicului morţii. Nu e drog mai puternic decât moartea, nu crezi? Uite ce de dependenţi în istorie!
Cu toate acestea avem mărturii certe şi numeroase că mulţi se află în ... abstinenţă!...:)
Doctorul e priceput, dar nu toţi pacienţii sunt complianţi la tratament. Unii îşi pierd prea repede răbdarea şi încrederea. Banal, nu?