Citat:
În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit
Locul
Curtea in care a avut loc actiunea masura aproximativ 400 m in lungime si cam 300 m in latime.In partea ei nord-vestica se afla fortareata romana Antonia, unde stationau 600 de legionari romani care, din aceea pozitie stragetica, aveau o privire de ansamblu asupra intregului complex, putand oricand interveni, prin intermediul unui sistem de scari, in caz de revolta.In timpul sarbatorilor romanii suplimentau garnizoana stiind ca acele momente sunt cele mai favorabile frevoarei religioase amestecate cu nationalismul, o combinatie pe care Imperiul nu avea nici cea mai vaga intentie in a o tolera. In acest context inchinarea evreiasca carea avea loc, oricat de incarcata de frustrari ar fi fost privind spre garzile romane, influenta pana in cele mai mici detalii fiecare aspecte al vietii cotidiene iudaice. Era, daca doriti, punctul central al credintei lor, la care toate celelalte aspecte se raportau in mod organic.
Cu toate acestea locul nu era deloc curat din punct de vedere al inchinarii. Preotii saduchei, zelotii si fariseii amestecau intrigi politice, interese lumesti si ambitii nationaliste impreuna cu credinta, un amestec letal care niciodata nu se va termina altfel decat cu o drama profunda si dureroasa, dar previzibila. Templul devenise orice altceva decat un loc sacru, pur si distinct de ambitiile omenesti si prin acest canal al decaderii incepea sa-si scrie propria soarta, ce va culmina cu propria sa distrugere. Aparentele erau corecte, esenta era putreda si venise momentul cand Fiul Omului urma sa proclame judecata asupra Templului si preotilor sai aratand ca profetia din Ieremia 7.11 si-a atins punctul de implinire. In plus locul unde se exercita acel comert era singurul loc din Templu unde neamurile puteau intra (Curtea Neamurilor) si prin comertul exercitat li-se taia singura posibilitate de a avea acces la Templu.In acel loc nu trebuia sa fii intr-o stare de puritate ritualica pentru a putea intra dar exista o problema: in acel loc se schimbau bani iar vasele in care se strangeau bani mergeau direct in partea interioara a Templui si astfel o crunta desacralizare avea loc intrucat existau in acele vase inclusiv monede ale neamurilor (precum ale celor din Tyr)care aveau inscriptionate pe ele imagini ale unor zei pagani, precum Melkart.Ele erau duse direct in incinta sacra a Templului si in acest mod, din lacomie poruncile lui Dumnezeu erau lepadate complet, culmea perfidiei, tocmai sub pretextul unei necesitati de a se procura cele necesare inchinarii.In realitate veniturile depaseau cu mult nevoile.
In plus,ca sa-si asigure egoist mijloacele doar pentru propria lor inchinare, evreii impiedicau venirea neamurilor la Sion si implinirea vechilor profetii pe acesta tema. Pentru marii preoti saduchei aceea curte nu era un loc atat de sfant, asa cum hotarase Domnul, si putea fi sacrificat pentru un comert atat de corect religios in aparenta.In conformitate cu profetiile din Isaia,neamurile urmau sa vina pentru a se inchina singurului Dumnezeu adevarata si orice evreu din acele timpuri stia ca aceea curte era singurul loc unde neamurile puteau intra.Problema era ca acel loc, conform profetiei, trebuia sa fie un loc al bucuriei si al inchinarii,nicidecum al comertului lacom si ipocrit.Exista parca o uluitoare ascensiune a incalcarii oricarei porunci a lui Dumnezeu de catre acei oameni care ar fi trebuit sa calauzeasca poporul lui Israel, nicidecum sa-l faca partas la propria lor mizerie spirituala si compromis.
Actiunea lui Iisus din Templu a starnit multe comentarii insa doua aspecte sunt certe.In primul rand actiunea din Templu nu poate fi privita separat,intrucat si-ar pierde mult din semnificatie,de alte doua momente cruciale: intrarea mesianica in Ierusalim si Cina Domnului. Cele trei momente sunt intr-o indisolubila legatura dpdv al semnificatiei lor mesianice. In al doilea rand actiunea din Templu nu a fost intimplatoare, ea a fost o actiunea directa, incarcata se semnificatii si cu un mesaj clar.
Actiunea
Maleahi 3.1 fusese citat in Matei 11.10 pentru a-l identifica pe Ioan drept solul ce pregateste calea Domnului ce vine in Templu sa curete felul de inchinare. In Zaharia 14.21 se promisese venirea unei zile cand nu vor mai fi negustori in Casa Domnului. Vremurile mesianice asteptate de evrei includeau credinta (centrata pe interpretarea textului din Zaharia 6.12-13 si intemeiate pe vedeniile din Ezechile 40-48) ca Mesia va innoi si purifica Templul care fusese desacralizat nu numai de cuceritori pagani (precum precum Antioch Epifanul sau Pompei) dar si prin inchinarea falsa a propriului popor a lui Dumnezeu.Iisus soseste tocmai ca Domnul al Templului pentru a implinii vechile profetii.Demonstratia Lui vorbeste nu numai despre degradarea abordarii evreiesti curente a cultului Domnului dar si despre propria Lui autoritate mesianica. Este un mesaj deliberat si clar la fel ca si intrarea calare pe un magarus in Ierusalim, iar focalizarea ei pe punctul central al religiei lui Israel o face imposibil de ignorat.In acest context actiunea lui Iisus capata un mesaj clar de implinire profetica si judecata.Desi actiunea nu a fost eficienta dpdv al rezultatelor (nu a repetat-o, nu a intrat si in alte parti ale Templului facand gesturi similare si fara indoiala ca vanzatorii si-au pus la loc mesele imediat) ea nu a avut acest scop.Actiunea a reprezentat anuntarea finalului acestui intreg sistem si de inchinare si inlocuirea lui, la Cina Domnului, cu adevarata inchinare pura, sincera, plina de dragoste in sacrificiu, in Duh si Adevar.
Cand Iisus a intrat in Ierusalim multimile s-au bucurat,l-au primit cu ramuri si cantece : ,,Salta de veselie, fiica Sionului! Striga de bucurie, fiica Ierusalimului! Iata ca Imparatul tau vine la tine; El este neprihanit si biruitor, smerit si calare pe un magar, pe un manz, pe manzul unei magarite" (Zaharia 9.9).Domnul se intorcea in orasul Sau sfant,in cel mai modest si smerit mod cu putiinta.Dar acelasi Fiul al Omului a plans privind la orasul Sau si a anuntat prin actiunile sale mesaianice judecata si soarta sa.Din momentul intrarii Sale in oras Iisus a stiut cu siguranta ca declanseaza un sir de evenimente ce vor avea un singur final.Templul, bastionul suprem al inchinarii iudaice, urma sa stea fata in fata cu insasi Cel mai presus de EL iar cuvintele lui Iisus, incarcate de durere dar drepte anuntau drama ce va urma.
Este greu de crezut ca preotii si scribii nu si-au amintit, in acele clipe, de actiunea, similara cumva, de purificare din timpul Macabeilor insa tocmai acest precedent i-a transformat in dusmani de moarte al tanarului Fiu al Omului. In trecut actiunea avusese un scop clar: curatarea Templului de orice idolatrie si ratacire pagana si restaurarea adevaratei inchinari.Actiunea lui Iisus, desi anunta o restaurare pe care nici nu o concepeau,transmitea un mesaj clar precum lumina: de data acesta nu pagani erau cei ce intinasera inchinarea ci insasi ei,cei care trebuiau sa-i calauzeasca pe copii lui Avraam spre singurul si adevaratul Dumnezeu.Din acel moment pentru ei a fost clar, Iisus trebuia sa moara, caci ce falsa inchinare admite sa-si vada chipul in oglina luminii lui Dumnezeu?
|
Textul, pe care îl tot recitesc, îmi lasă o tristețe tot mai adâncă...
Curățirea Templului - Curățirea omului
Locul - Mintea, Inima
Acțiunea - Rugăciunea, cu căință
În acest templu al omului, care e mintea/ inima, fusese destinată împlinirii lucrarea cea mai aleasă a fiecărui creștin: rugăciunea curată, rugăciunea fără de alte gânduri și simțiri amestecate - banii străini, idolatricești din vechiul Templu.
Dar eu, creștinul, hărăzitul de Dumnezeu pentru a-I fi casnic prieten, eu aduc în templul meu monezile zilei, bănuții rostogol ce poartă pecetea prafului veacului... Dau năvală peste mine, ori se strecoară mai abitir ca șerpii toate grijile, poftele, dorurile mele de cârpaci visător... Nu e gând îndreptat către Domnul în care să nu mă văd cu o mască pioasă pe chip și cu un zâmbet de drac răzvrătit pe dedesubt... Actor autoîntreținut pe scena putredă a vremii, la vremea însăși a rugăciunii.
În ciuda intrării fericite a Domnului în Ierusalimul minții mele...
În ciuda așteptării Cinei...
Oh, mârșava preocupare pentru bănuții zilei, cei de toate soiurile și soioșii... Banii tuturor grijilor și plăcerilor, banii dragi ai trufiei sterpe, averea închipuită a vreunei puteri ori vrednicii personale... Gândurile... Atmosfera întreagă...
Și iată că Domnul, deodată, răstoarnă cu biciul vreunei vii amintiri a bicisniciei mele tarabele cu zornăitul lor vesel... Atunci se lasă tăcerea în iarmarocul pestriț al înșelărilor mele și se aude mai întâi bocetul, bocetul la căpătâiul mortului, apoi glasul de tunet al adevărului privind ticăloșia mea, trădarea... Doar lacrimile care se lasă șuvoi mai apoi și zguduitul care mă cuprinde pe de-a-ntregul sunt semnul că biciul lui Hristos va lăsa de acum loc mângâierii și, totodată, poveței părintești: nu mai face asta...
Domnul revine de fiecare dată cu biciul în templul batjocorit al inimii mele, iar eu, neînțelegînd mai nimic din aceasta, îmi reașez deîndată tarabele și, cu reînnoită veselie, dau rostogol pe dalele înnoroite ale gândului alte monezi lustruite de mâini haine, confirmînd, o dată în plus, că bogatul acesta nu va intra în Împărăția Cerurilor.
Până când această închinare falsă a mea va mai refuza să își vadă adevăratul chip în Lumina Dumnezeirii?
Aș vrea ca palma Sfântului Nicolae și Biciul Domnului să nu se mai ridice de pe fața și tainițele inimii mele... Dar sunt oare pregătit să renunț la tarabe? Pentru totdeauna.