"Voiesc să știu măcar în parte, să cerc măcar în cea mai mică măsură cum El, Domnul, își trăia unirea dragostei către Dumnezeu și către om.
Pentru noi, în hotarele acestei vieți, cele două porunci sânt într-o deplină discordie.
Iubind pe Dumnezeu, slujindu-I, mă îndepărtez de la aproapele, uitându-l. Iubind pe aproapele, slujind lui, eu ori uit pe Dumnezeu, ori mă îndepărtez de El, ori chiar îi vrăjmășuiesc.
Este pricina pentru care mă atrage în chip de nereținut către sine chipul neasemuitului Hristos, cel ce a împreunat și această și acea dragoste întru una, arătându-ne în ea legea veciniciei, adevăratei ființări.
Nu caut acum o ființă vecinică, neînțeleasă, nedeslușită, impersonală a vreunui "Dumnezeu necunoscut"; Dumnezeu și vecinica ființă îmi sânt date sub forma cea mai învederată cu putință în Hristos. Pe acest Hristos îl caut eu, adică cu El a mă asemăna, pe El a mi-L însuși."
(Arhim. Sofronie Saharov)
|