Aceste ganduri sa-ti treaca prin minte, ca sa-ti infranezi iuteala. Astfel de pregatiri si de dispozitii sufletesti impiedica oarecum saltarile inimii si aduc echilibru si liniste gandurilor. Acesta este sensul cuvintelor lui David: ”M-am pregatit, dar nu m-am tulburat” (Ps. 118,60) Trebuia infranata, dar, miscarea furioasa si nebuneasca a inimii, prin amintirea exemplelor barbatilor fericiti. Astfel, marele David a suportat cu blandete batjocura lui Simei. N-a dat timp maniei sa iasa la iveala, ci si-a indreptat gandul spre Dumnezeu si a spus:
“Domnul a zis lui Simei sa blesteme pe David” (II Regi 16,10)
De aceea cand a auzit ca-l face ucigas si nelegiuit, nu s-a maniat pe el, ci s-a smerit pe sine insusi, deoarece insulta ii era adresata pe merit.

Alunga din mintea ta aceste doua ganduri:
Nu avea o parere prea buna despre tine, si
Nici nu socoti pe ceilalti oameni mai prejos de tine.
Daca vom fi insufletiti de aceste ganduri, niciodata mania nu va izbucni la auzul insultelor adresate noua. Cumplit lucru este pentru om, care a facut bine si caruia ar trebui sa i se aduca cele mai mari multumiri, sa primeasca, pe langa nerecunostinta, inca si ocari si insulte! Intr-adevar, este cumplit lucru; raul este mai mare pentru cel care savarseste insulta decat pentru cel care o sufera.

Te-a insultat? Tu nu insulta.

Cuvintele-ti sunt adresate sa-ti fie o scoala pentru a invata intelepciunea.
Daca nu primesti insulta, nu esti ranit.
Daca insa sufletul tau se tulbura, inchide supararea in tine insuti. “In mine s-a tulburat inima mea” (Ps. 122,4) a spus David, adica: “N-a iesit la iveala supararea mea, ci s-a potolit ca un val care se sparge de tarmuri”. Linisteste-ti inima manioasa si infuriate! Pasiunile sa se rusineze la aparitia judecatii tale, ca si obraznicia copiilor la ivirea unui barbat venerabil.

- Cum am putea sa evitam vatamarea ce o avem de pe urma maniei?
- Daca vom face ca mania sa nu o ia inaintea ratiunii; de
aceasta mai cu seama sa avem grija, ca niciodata mania sa nu alerge inaintea ratiunii; sa o avem ca pe un cal inhamat pus in slujba noastra: sa asculte de ratiune ca si calul de frau,sa nu depaseasca propriile hotare, sa fie condusa de ratiune ca si calul de frau, sa nu depaseasca propriile sale hotare, sa fie condusa de ratiune in directia spre care aceasta o arata. Ca spre foarte multe fapte de virtute mania este de un real folos sufletului, spre a sari in ajutorul ratiunii impotriva pacatului, tocmai ca un soldat care depune armele langa general, dar este gata sa dea ajutor la comanda. In acest caz, mania este un nerv al sufletului, care ii da impuls pentru savarsirea faptelor bune. Daca gaseste vreodata sufletul molesit de placeri, mania ii face, din extreme de moale si adormit, sever si energic, dupa cum fierul se incalzeste afundandu-l in apa. Ca, daca nu te-ai mania impotriva pacatului, n-ai putea sa-l urasti atat cat trebuie.
Socotesc ca trebuie sa avem o ravna egala pentru iubirea virtutii ca si pentru ura pacatului. Pentru aceasta din urma e mai folositoare mania: cand urmeaza ratiunii cum urmeaza cainele pe pastor; cand ramane potolita si blanda fata de tot ce e folositor; cand raspunde indata la chemarea ratiunii; cand sesalbaticeste fata de o voce si o figura straina, chiar daca pare ca este prietenoasa, dar se retrage timida la strigatul prietenului si cunoscutului ei. Acesta e ajutorul cel mai potrivit dat de pasiunea maniei partii rationale a sufletului. O astfel de manie nu va face pace si nici nu va incheia armistitiu cu cei vicleni, nu va accepta o prietenie vatamatoare, ci va latra si va sfasia placerea inselatoare ca pe un lup.Acesta este folosul maniei pentru cei care stiu sa se foloseasca de ea. Dealtfel, fiecare afectuine a sufletului devine buna sau rea dupa modul in care fiecare intrebuinteaza acea afectiune. De pilda afectiunea dragostei: unul o intrebuinteaza in desfatari trupesti si placeri necurate; altul o indreapta spre dragostea de Dumnezeu si spre dorirea vesnicelor bunatati; acesta este vrednic de imitat si de fericit. Tot asa si ratiunea: omul care se foloseste bine de ratiune este un om cu minte si intelept; cel care isi ascute mintea sa spre vatamarea aproapelui este un misel si un nelegiuit.