Citat:
În prealabil postat de ovidiu b.
Aprofundarea învăÈăturii diferă de căutările Èi credinÈa fiecăruia dintre noi. Ceea ce căutăm, Domnul ne va descoperi. Èi avem dreptul, când avem o nelămurire, să fim rezervaÈi Èi să cerem mai multe păreri. Însă, nu avem dreptul să corectăm noi preotul, să organizăm grupuri care să se ridice împotriva lui sau împotriva conducerii Bisericii.
|
Aici parcă ai mai echilibrat un pic balanța! Oricum, intenția mea era să întreb, urmând ca răspunsul să-l afli singur.
Citat:
Am citit o singură carte în care apare numele pr. diac. Ioan Ică Jr. Èi a fost suficient să am rezerve în a citi alte cărÈi în care apare acest nume. E vorba de cartea SfinÈii PărinÈi despre originile cosmosului Èi omului în care Dr. Kolomiros încearcă să arate că Sfânta Scriptură Èi învăÈătura SfinÈilor PărinÈi sunt compatibile cu teoria modernă a evoluÈiei. Dacă îl citim pe părintele Serafim Rose, întâlnim o cu totul altă interpretare a CărÈii Facerii bazată, de asemenea, pe scrierile SfinÈilor PărinÈi. Două cărÈi care citează din SfinÈii PărinÈi, dar care sunt contradictorii. Cum aflăm în care din cele două cărÈi e adevărul?
|
Citește, te rog, prezentarea cărții la care ai făcut referire, în link-ul de mai jos. Și dacă observi aprecierea ta eronată poți să faci corectura de rigoare, în numele onestității care ar trebui să caracterizeze conduita creștinilor. Dacă vrei, evident!
http://edituradeisis.ro/opencart/ind...&product_id=81