Citat:
În prealabil postat de mirelat
am citit acum cativa ani intr-un calendar de buzunar/carticica o vorba a unui avva din vechime care zicea ca este nebun cel care crede ca in afara de el si Dumnezeu mai exista si altcineva.
m-a intrigat f. mult zicerea asta si m-am gandit de multe ori daca nu cumva acel parinte a spus asta nu in sens metaforic, cum suntem tentati a crede, ci chiar in sens propriu. adica, poate fi universul material doar o proiectie infinita a noastra insine?... de unde si esenta poruncii de a ne iubi aproapele ca pe noi insine, pentru ca de fapt chiar suntem noi insine!?
bineinteles, aceasta teorie nu ar semnifica existenta egocentrica, ci pur si simplu existenta armonizata de catre Dumnezeu - care stim ca este Atotputernic - a unei multimi de universuri individuale.
sper ca ati inteles ce am vrut sa zic si n-o sa-mi spuneti ca am luat-o razna! :D
|
Avva respectiv nu a vorbit metaforic.
Afirmatia sa ne arata ca acesta a atins un nivel profund al rugaciunii - adincimea unde ochiul launtric vede cum toate izvorasc din Dumnezeu.
Ca nimic nu poate exista in sine si prin sine. Ca toate, in mod esential, sunt tinute/ sustinute de Dumnezeu.
Ca realitatea Lui Dumnezeu este mai reala decat orice manifestare a formelor.
Caci forma este schimbatoare, insa Dumnezeu nu.
Aceasta vedere profunda nu poate fi atinsa fara o abordare apofatica a rugaciunii.
Lumea este o extensie a Lui Dumnezeu, intr-o perpetua fluctuatie.
Devine si a noastra in masura in care ne unim launtric cu Dumnezeu.
Primim Imparatia promisa, unde timpul nu mai curge.