Citat:
În prealabil postat de catalin2
Asa este, faptele bune impreuna cu harul, sinergia despre care se vorbeste in ortodoxie si pe care au incercat sa o inteleaga si nu au reusit catolcii si protestantii. Fiecare din ei au o intelegere diferita asupra raportului dintre har si vointa. Era un articol pe site despre acest subiect, cred ca semnat de parintele Staniloae. Am gasit altul, al sf. Nectarie: http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ui-145568.html |
De ce unii care nu sunt inca pe drumul credintei fac fapte bune din bun simt ,si altii ,care se declara credinciosi,nu prea le iese relatia cu oamenii ? Caci omul te simte imediat daca esti bland sau daca esti pus pe harta . Poti sa fii toba de credinta in opinia ta , daca nu vorbesti cu blandete si cu intelegere fata de celalalalt ,agresivitatea ta este imediat sesizata si respinsa.
De ce primii fac fapte din suflet, desi consideram ca nu au har, si ceilalti,desi se presupune ca ar avea un pic de har, sunt parca mai rai uneori decat restul oamenilor ? Oare procesul de curatire, scoate la iveala murdaria din noi,pentru a ne curati mai repede?
Din dogmatica,primul stim ca ar trebuie sa fie harul,si apoi faptele,caci fara har,nu te poti hotari nici macar sa vrei harul.De abia dupa dobandirea harului ,dragostea adevareata apare in noi . Dar si fara fapte, alaturi de celelalte mijloace de mantuire ,nu vom grabi harul sa vina la noi
Oricum ar fi,cu sau fara har, e bine sa facem astfel de fapte ,macar pentru a ajunge mai repede la har .
As vrea sa stiu daca cineva face fapte bune in comparatie cu alte atitudini rele care le-ar putea avea ,(deci nu fapte bune in sens absolut), sunt acestea de folos ? Ajuta ele la ceva pentru cel care din cauze obiective nu cauta harul?
Vad in jur multa frumusete la oameni , cu sau fara o credinta manifestata . Oare care este legatura dintre aceasta stare de iubire uimitoare intr-o colectivitate de oameni care nu se declara explicit credinciosi ,si porunca lui Dumnezeu ? Cum vede ortodoxia starea acestor oameni ,starea de armonie si iubire ,dar care nu sunt facute neaparat pentru dobandirea harului.
Caci cine imi zice ca lumea e urata si rece , chiar nu il cred ,si nu vad de ce ar trebui sa numim binele rau , sa ii dam tot felul de conotatii negative,cand oricum este destul rau in lume. Nu este desavarsire ,este drept,caci nu este credinta . Dar o stare de iubire latenta, de armonie si intelegere ,eu chiar identific in lumea din jur . Si culmea,nu reusesc sa ma inalt nici macar la starea aceasta senina a celor din jur,eu care ar trebui sa tintesc la culmi mai inalte de desavarsire prin credinta
Nota : sunt consdieratii personale,nu neaprat tin de a afirma o credinta si a ignora dogma . Cunosc si opinia ortodoxa despre har, si dobandirea prin taine,cred in ea ,dar as vrea raspuns si la intrebarile care le pun, fara a se raspunde superficial denigrand frumusetea din jur sau dispretuindu-ma pe mine