[Ioan_Cezar]

Când eram ateu, nu mă ajutau cu nimic "traducerile" pe limba mea de ateu.
Abia aşteptam să îmi spună careva chestii de genul "o secundă" că îi invalidam toată teoria ori argumentaţia. Îi asimilam mesajul la schemele mele, îl cuprindeam, îl conţineam.
În schimb, când am întâlnit limbajul total diferit al celor duhovniceşti, de pildă textul filocalic (Sfântul Isaac Sirul) întreaga mea maşinărie mintală a intrat în repaus. Liman neînviforat... Odihnă...
A trebuit să aleg: tac cu mintea şi mă supun Ghidului, înaintînd într-o ALTĂ LUME, sau continui FRICOS să "îi traduc" mesajul pe limba comodelor mele habitudini sufleteşti. Din fericire am tăcut. Nu ştiu dacă am fost curajos, epuizat, disperat sau poate atras, fascinat. Probabil din toate câte ceva... Nu am înţeles nimic la început, pre limba înţelesurilor mele obişnuite, dar apa inimii mele s-a schimbat. Puţin, părea, sub aspect cantitativ, dar s-a schimbat substanţial, calitativ - aveam să desluşesc treptat. A început să funcţioneze un altceva, un altcumva. Ca şi cum începepeam să îmi amintesc ceva demult uitat... Ceva esenţial, ceva real, ceva care ...eram, care ...fusesem dintotdeauna! Ca şi cum eu însumi scrisesem cartea sfântului, ca şi cum ştiusem dintotdeauna că aşa era, aşa cum scria sfântul. Mă redescopeream. Cartea (de neînţeles a) sfântului m-a lecuit de ateism.

În concluzie, cred că nu trebuie să ne temem că amicul nostru ateu ar suferi vreo neînţelegere dacă nu-i vorbim pre limba lui. Dimpotrivă, îl putem ajuta (dacă asta dorim) doar dacă vorbim pre limba Bisericii (evident, asta presupune că am cunoaşte-o şi stăpâni-o şi noi). S-o înveţe, dacă doreşte! Stă în puterea lui, ca şi în cazul oricărui alt om. Această putere e pusă dintru început în fiinţa lui. Botezul şi toate celelalte nu fac decât să o catalizeze, să o declanşeze (descătuşeze), liber de ororile păcatului. Şi să o menţină vie, liberă, generativă. Sfinţitoare.

Îmbisericirea omului e un salt. Nu un compromis pe undeva pe jos. Nu tragem Evanghelia în mocirla noastră, nu Îl asimilăm pe Hristos la stricăciunea duhului lumesc. Ci invers, silim pământul nostru să aspire la Cer. Facem mutaţia genomică numită peşti cu aripi....:)

Credinţa e o "altceva", nu "tot aia" cu pană la pălărie. În nici un caz omul credincios nu e "tot un drac", niţel mai sclifosit. "Feriţi-vă de aluatul fariseilor..." Spune Domnul. Nu amestecăm duhurile.

Diferenţa este RADICALĂ. Iar asta trebuie să se vadă şi din limbaj.