Citat:
În prealabil postat de AdisAdina
Nu mai stiu ce sa fac. Cum ne comportam cu cei ce ne dispretuiesc pe fata si-l dispretuiesc pe Dumnezeu? Tatal meu ma detesta, este intr-o continua competitie cu mine, vrea sa ascult doar de el,sa ma inchin lui, ii e ciuda ca sunt credincioasa. Face gesturi necugetate (ma scuipa, ma injura, imi doreste sa ma trazneasca Dumnezeu, niciodata nu mi-a zis sa ma binecuvinteze Dumnezeu). Ma ameninta cu moartea sau ca ma distruge, m-a agresat fizic in Saptamana Mare pana mi s-a facut rau. Isi bate joc de mine si de tot ce stie cu privire la mine (in prezent nu mai stie absolut nimic pentru ca am ales sa nu ii mai dau ocazii sa stearga pe jos cu tot ce stie). Efectiv nu ma respecta. Ii spun ca-l vede Dumnezeu, Maica Domnului nu-i pasa. O injura si o blasfemeaza si pe Maica Domnului si pe sfinti. La el nu exista Sfanta Evanghelie, doar legea lui. Mama mea nu-i aproba desi spune ca e vina mea (oare intotdeauna e vina mea ca el se comporta asa?). Ieri mi-a zis ca isi doreste sa mor. De cand m-am apropiat mai mult de Dumnezeu, am invatat sa nu mai pun atat la suflet, sa nu ma mai enervez, dar nu se mai poate asa. Traiesc in stres. Lucrurile astea se intampla din anul 2011 si face mai mereu aceleasi gesturi insa devin tot mai grave si parca pierde tot mai des controlul.
Ii punem lumanari, pomelnice, am pus chiar si la manastire. El nu a mai calcat in sfanta biserica de ani de zile.
Ce ma sfatuiti sa fac? Cum sa ma port? Am invatat sa il iert, insa e gresit daca il iert dar rup orice legatura cu el? Ori de cate ori l-am iertat tot la aceste lucruri s-a ajuns.
Multumesc. O zi binecuvantata cu liniste si bucurii tuturor. Amin.
|
Dacă tu continui să îl vezi pe tatăl tău atât de supărat și pierdut cu firea dar te crezi în continuare iubitoare de Dumnezeu și bun creștin...
Eu zic să mai cugeți și să vorbești mai mult cu tatăl tău, să îți arăți iubirea față de el, să îți ceri iertare că l-ai supărat, să îi explici ce înseamnă că ești creștină, să îl mângâi pentru că l-ai ispitit (da!) prin conduita ta poate ciudată în ochii lui și l-ai împins cumva să se piardă cu firea.
Când vei fi părinte vei înțelege, poate, mai bine ce simte tatăl tău acum.
Mă tem că uneori ne trufim cu faptul că suntem creștini, precum fariseul acela de lângă vameș, Iar aceasta îi face să sufere pe cei care ne iubesc, în felul lor și după puterile lor.
Apartenența la Biserică nu trebuie să fie prilej de înfumurare și răceală față de cei mai puțin sau deloc credincioși, ci sporire a jertfei de sine spre bucuria aproapelui. Ce, suntem creștini ca să ne dăm mari? Nu mai degrabă pentru a ne micșora? - și astfel, permițînd sprijinul/lucrarea Domnului în slăbiciunea noastră, să Îi facem Lui loc în viața noastră și a semenilor.
De când nu l-ai mai odihnit sufletește pe tatăl tău? De când nu l-ai mai mângâiat? Și de ce îl pârăști pe forum? De ce îi dezvălui comportamentele în public? Oare te-a părăsit rușinea de când ai devenit creștină?
Nu-l chinui pe tata, oricum ar fi el de nepriceput cu tine și nu-l face de râs în public, pe motiv că tu ești creștină evlavioasă și credincioasă iar el e nu știu cum... Mă tem că de nu iei aminte la ispita asta vei pierde harul. Îți pasă de Har? Ține-te la smerenie și lasă spălarea rufelor din familie pe Forum!
Hai, îmbunează-te și smerește-ți mintea. Iubește pe tatăl tău așa cum îl iubeai când erai mititică și el te fericea când se juca cu tine, îți aducea cadouri, te îmbrățișa etc.
Domnul ne învață să fim buni și milostivi, mai ales cu cei necăjiți și săraci. Ai milă de tatăl tău, dacă prea multă admirație nu mai poți să ai!
Curaj, Doamne ajută!
P.S. Cum ne comportăm cu cei care ne disprețuiesc? Le mulțumim, întrucât ne fac un mare bine.
P.P.S. Nu tata e în competiție cu tine, micuțo. Ci tu, de înfumurată ce ai ajuns, ești în competiție rușinoasă cu tata. Dă-ți seama, spre binele tău și spre liniștea și bucuria părintelui tău. În loc să strigi tuturor că nu te respectă, s-ar cuveni să arăți tu mai întâi că îți respecți părintele. Adică să nu îți mai bălăcărești tatăl pe Forum.