Citat:
În prealabil postat de mirela.t
Din păcate când ajungi în situatia asta nu mai poti lua o decizie, si hotărăsc altii pentru tine. Am văzut cazuri când din egoism pe care îl numesc iubire cei apropiati îsi condamnă consoartele la luni si ani de zile în spital, refuzând să accepte realitatea că aceea persoană este mentinută artificial în viată, care numai viată nu este...
|
Este o diferenta morala intre "a nu pune pe aparate" si "a decupla de la aparate pe cineva, odata pus". Pe scurt, e diferenta dintre o neinterventie si o actiune: oprirea interventiei.
Desi nici prima, nici cea de a doua nu reprezinta eutanasie, totusi cea de a doua impune, dupa parerea mea, un mult mai mare grad de dificultate morala.
Diferentierea aceasta are mare importanta practica, fiindca, in iuresul dat de agravarea starii de sanatate a cuiva, prea adesea cineva care ar fi dorit sa moara acasa, intre ai lui, este luat pe sus de medici, ambulantieri, asistenti, paramedici, pompieri si dus la spital "pentru investigatii", pentru "stabilizare" sau pentru "supraveghere medicala continua". Nimeni dintre acestia nu iti spune "Domnule/domnisoara/doamna, il ducem la spital ca sa-l punem pe aparate, sa-l zapacim de cap, sa moara acolo". Ca, daca ti-ar spune, ai pricepe mult mai devreme despre ce ei vorba si ai putea sa te opui eficient. Ajuns acolo, o echipa il intubeaza, alta il sondeaza, altii instaleaza linii venoase, monitoare, ventilatie asistata, etc. Dupa o ora, daca nu cumva dupa o jumatate de zi, familia obtine dreptul la vizita. Si vede cum, deja, victima este intubata, sondata, sedata, etc. Ruda lor devine "pacientul 52 748". Bun. Ce faci ? Mai este usor sa te zbati sa-l scoti de acolo ? Daca perseverezi, esti pus in fata unui teanc de hartii de semnat. Trebuie sa semnezi acolo, ca TU ceri ca pacientul sa fie externat in ciuda recomandarilor corpului medical. Ca ai luat cunostinta ca ar putea muri in ambulanta, in drum spre casa. Ca totul este pe raspunderea TA. Intrebare: mai iti este usor sa faci asta in buna constiinta ? Daca inca nu iti tremura pixul in mana, te gandesti ca nu esti singura ruda. Mai este X, care e de parere ca sa ramana la spital. "Unde ar fi mai bine ingrijit, decat la spital ?". Insisti sa-l duci acasa, esti Ghita contra. Esti chiar mai rau, urmaresti ceva. De fapt, cui ar ramanea casa daca ar muri ? Vrei sa moara mai repede. Relatiile cu ruda respectiva nu au fost line in timpul vietii victimei, e de prevazut inrautatirea lor dupa aceea. Odata, ti se va aminti de semnaturile astea. Ai facut scandal sa fie luat din spital, desi stiai ca va muri. Semnezi urmatorul text: "cer si insist sa fie externat, desi stiu ca va muri"?
Ce este de facut ?
Mai intai, ar fi bine sa se schimbe mentalitatea de tip "lugu-lugu" cu care este inconjurat fiecare la apusul vietii, ascunzandu-i-se faptul esential ca e vorba de apusul vietii. Noi nu stim exact ce ne va aduce viata, dar stim sigur ca, la capatul ei, vom muri. Toti, fara exceptie, vom muri. Curand. Mai curand decat am vrea. Inteleg ca cineva sa se teama de un eveniment improbabil, neprevazut, necunoscut. Dar ce sens are sa te temi de un eveniment a carui probabilitate este 1 ? In realitatea de pe teren, muribunzii sunt descurajati sa isi priveasca moartea in fata si sa ia ultimele masuri. Medicii evita sa spuna ceva limpede. Rudele musamalizeaza realitatea, chipurile ca sa-i "menajeze" pe cei dragi. Vrea acela sa-si faca testamentul ? "Hai, draga, doar nu mori maine". Preotul nu este chemat, ca nu cumva acela "sa fie traumatizat". Adica sa isi dea seama ce se petrece. In rarele situatii cand e chemat, ajunge in fata unui penitent sedat, daca nu cumva in coma, incapabil sa spuna ceva, incapabil sa ia o decizie pentru "sfarsit crestinesc vietii noastre". Sa duci cuiva portocale la spital, e privit, de toti, ca lucru normal, dar sa duci Preasfantul Sacrament nu mai e normal.
Si mentalitatea celor care au, totusi, posibilitatea sa intrezareasca sfaristul lasa de dorit. Momentul ultimelor pregatiri e amanat prea mult, adesea din superstitii care nu au legatura cu crestinismul. Toti ar trebui sa lasam dispozitii clare. Prima data cand am vazut ceva ca o carte de vizita, frumos desenata si destinata a fi pusa in portofel, cu inscriptia "I am catholic. In emergency, please call a priest" am ras. Azi, mi se pare cel mai logic lucru din lume. Pe urma, toate rudele care e de asteptat sa te asiste trebuie informate daca ai dorinta de a nu fi dus la spital, iar acest lucru trebuie sa le fie repetat periodic, ca nu cumva sa creada ca e un simplu capriciu preagonic. In sfarsit, un act scris in aceasta privinta, usor de gasit, lasat, de exemplu, in buletin ar putea ajuta. Ca si un pandantiv cu "do not resuscitate" purtat la piept.