Am citit că părintele Sofronie a lăsat multe fragmente scrise chiar și înghesuit pe petice de hârtie, avea un scris mărunt... Ar fi spus într-un context că se obișnuise să aprecieze orice lucru, oricât de mărunt, de exemplu, pe când viețuia în muntele Athos, aprecia și o cutie mică de metal, căci în ea se putea păstra apă.
Deci nu din zgârcenie, ci din obișnuința de a se mulțumi cu puțin și din recunoașterea faptului că orice lucru e un dar, părintele folosea cu grijă lucrurile pe care le avea la dispoziție.
Am mai auzit o pildă în care un părinte călugăr îl învață pe un frate mai tânăr să folosească atent bunurile/ averea mănăstirii, chiar și prin simpla refolosire a unui recipient de apă.
Uitându-ne la lumea din jur, sau mai bine zis la mine, pot spune că arunc o grămadă de lucruri, chiar dacă ar mai putea fi folosite, căci simt nevoia să mă debarasez de ele, să fac ordine, curat... Câte foi de hârtie nu ar mai putea fi scrise pe verso, sau alte lucruri de genul acesta. Dar din dorința de a nu mă îngropa în lucruri învechite sau de mică valoare, le arunc.
Voi cum faceți? Reușiți să folosiți și să apreciați și lucrurile mărunte? Sau pur și simplu să vă mulțumiți/ descurcați cu puțin?
Last edited by forever...; 30.09.2014 at 18:46:06.
|