[forever...]

Fraţilor, iubirea aceasta – ea e salvatoarea lumii! Dar te întrebi cum o poţi dobândi; şi cum o poţi trăi. Tu vrei s-o trăieşti pentru salvarea semenilor tăi, a poporului, în numele lui Iisus. Trebuie să te transfigurezi în această iubire divină după chipul Mântuitorului, al Fiului lui Dumnezeu. Dar cum?
În timp ce la strană sau în cor se cântă: “Cu vrednicie şi cu dreptate este a ne închina Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”, preotul se roagă în altar: “Cu vrednicie, Doamne, Te mărturisim pe Tine, Unule, Veşnicule Dumnezeu, Tu pururea fiind (auziţi cuvânt atât de frumos!) şi acelaşi fiind”. Să reţinem cuvintele: “pururea fiind (existând) şi acelaşi fiind”. Atât de mult ne-au pătruns aceste cuvinte! Noi suntem zidiţi după chipul lui Dumnezeu-Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt; după chipul Fiului, Care, pururea fiind iubire şi lumină, acelaşi este. Şi fiecare din noi tinde să fie acelaşi, în aceeaşi lumină şi aceeaşi iubire, neîncetat, oricând şi oriunde; acelaşi fiind, neschimbat. Vedeţi, demonul (păcatul) l-a sfâşiat pe om, când i s-a adresat: “Oare a zis Dumnezeu că de veţi gusta din Pomul cunoştinţei Binelui şi Răului veţi muri? Nu veţi muri. Veţi fi ca nişte dumnezei”. – Cu alte cuvinte, dacă veţi gusta nu numai din Pomul binelui, ci şi al răului. Dar gustând şi din bine şi din rău mai ai unitatea, mai eşti acelaşi? Nu aici s-a produs sfâşierea? Nu aici s-a produs duplicitatea? Căci aceasta a fost căderea, Doamne! În afară de îngerii căzuţi numai omul e duplicitar, e ambiguu, e împărţit. Nu mai e acelaşi în orice clipă.
Mă rog de multe ori lui Dumnezeu, şi ne rugăm toţi: Doamne, ajută-ne să fim în această unitate de credinţă, redobândind unitatea pe care demonul a sfâşiat-o. Şi să fim aceiaşi, în lumină şi iubire divină; acelaşi să fii la altar, acelaşi în biserică, acelaşi în afara ei, la locul tău de muncă, în casa ta, pe stradă, în piaţă, oriunde. Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea puterea, de aici înainte măcar, să fim aşa cum zicem despre Dumnezeu: pururea fiind şi acelaşi fiind – pururea fiind iubirea şi lumina divină în mine şi acelaşi fiind – în lumină şi iubire: ziua şi noaptea, în călătorie sau stând locului, la lucru sau gândind, scriind sau ostenind. În orice stare a mea, acelaşi să fiu.