[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Cu intenţia de a o invalida - o spun de pe acum, şi cu speranţa că te voi convinge să renunţi şi tu la ea.

Nu e bine ca aceasta sa fie intentia. Ar trebui nu sa facem polemica din pasiunea polemicii, urmarind sa invalidam ceva, ci urmarind sa descoperim, sa aprofundam, sa clarificam ceva. Aici e desobirea dintre "a face polemica in contra" si "a face polemica pentru. O disputa dintre un ortodox si un catolic ar trebui sa dezbata mai ales ce au ei impreuna, mostenirea comuna, scumpa amandurora, pe care amandoi o considera valoare nepretuita. Iar aceasta este: Biblia si Sfanta Traditie. Putinele discutii serioase si de anvergura care au avut loc pana acum, intre ortodocsi si catolici, precum cele de la Conciliul Ferrara-Florenta, pe asta s-au axat. Daca fiecare plecam de la ideea preconceputa ca dreptate avem noi si-ai nostri, nu vom merge prea departe. Ideea comuna nu o putem gasi decat in mostenirea comuna. Amandoi trebuie sa fim de acord ca in ceea ce au crezut Sfintii Parinti ai Bisericii Nedespartite, in aceea se cuvine sa credem si noi. In cazul in speta: au crezut ori nu au crezut ei in invatatura Purgatoriului ? Ori, poate, nu si-au pus problema ? Sau, punand-o, nu i-a preocupat, ceea ce ar fi asa de neverosimil incat putem deja exclude ?

Deocamdată te-aş ruga să-mi spui: ce te face să crezi că Domnul vorbeşte despre Purgatoriu în acel verset?
Accept orice tip de argumentaţie.
Te rog!

Unele lucruri spuse de Domnul sunt enigmatice, dar de aceasta data avem un pasaj foarte limpede. Lucrul tratat trebuie sa fie unul de prima importanta, fiindca Domnul vorbeste aici imediat dupa Fericiri, deci in cadrul Marii Predici de pe Munte, considerata un "Summum" al invataturii Sale. Esti, sper, de acord ca intreaga Predica de pe Munte are in vedere realitati de dupa viata aceasta. Desigur ca se poate interpreta "Fericiti facatorii de pace" si ca fericire pe acest pamant, dar, dupa felul cum uneori au incasat-o facatorii de pace, ne dam seama ca Domnul are in vedere in Marea Predica fericirile si nefericirile de DUPA viata tracatoare, ori in primul rand pe acestea.

Mai departe, Domnul vorbeste despre ceea ce era, pe atunci, echivalentul Tainei Spovezii de azi. Domnul vorbeste despre ceea ce in Poporul Sau (prefigurare a Bisericii) era "lucrare vizibila prin intermediul materiei cu efect invizibil asupra spiritului". Adica, definitia unei Sfinte Taine. Aceasta era procedura pe care cineva, aflat in ceea ce era pe atunci Religia cea Adevarata, o avea de facut in cazul unui pacat grav (pasajul vine imediat dupa ce Isus vorbeste despre incalcarile poruncii "sa nu ucizi"): aducerea unui dar care se jertfea la altar.

Ce ne spune, de fapt, Isus aici ? Neaga El eficienta jertfei ? Nu. Nu inca. Nu spune ca Dumnezeu nu il iarta pe penitent. Spune, insa, ca aceasta "aproape Taina" trebuie insotita de inca ceva: repararea, in ordine naturala, a raului facut prin pacat. Te-ai certat cu fratele ? Impaca-te cu el! Trebuie sa fim iuti sau sa zabovim in aceasta reparatie pentru care aducerea de prinoase e insuficienta ? Domnul ne spune ca trebuie sa fim iuti. "Impaca-te cu parasul tau degraba". Intelegem ca parasul nu e fratele, ci este insusi pacatul, fiindca imediat mai departe spune "cat esti cu el pe cale". Adica, in viata aceasta. De aceea, spuneam, ca, in Sfanta Invatatura despre Purgatoriu, necesitatea reparatiei nu izvoraste din insuficienta iertarii lui Dumnezeu, ci din natura insasi a pacatului. El ne paraste pe noi, pacatul e "parasul" nostru.

Si ce se intampla daca nu ne impacam cu fratele nostru cat suntem "pe cale" ? Ne spune Domnul: "nu cumva parasul sa te dea judecatorului". Judecatorul stim cine este. Insusi Isus. "Iar judecatorul slujitorului". Prin urmare, cei care nu au facut reparatia prescrisa nu sunt dati diavolului, fiindca diavolul nu e in niciun caz slujitorul judecatorului. Intelegem, mai degraba, ca e vorba de un inger. Acestia il slujesc pe Judecatorul Cristos. Si ce face acest misterios slujitor cu cel care a adus jertfa Judecatorului, dar injuria adusa fratelui nu a reparat-o ? Este "aruncat in temnita".
Despre ce fel de temnita ar putea fi vorba ? Raiul nu este, fiindca raiul e orice, dar nu temnita. Or, aici Domnul spune de o temnita. Sa fie, atunci, iadul ? Nu este, fiindca Domnul zice ca iese de acolo. Greu, fiindca "nu vei iesi de acolo pana ce nu vei fi dat ultimul ban". Dar, pana la urma, se iese din aceasta temnita. Or, cum e iadul ? Vesnic. Cu cateva versete mai inainte, Domnul, referindu-se la cei care ucid ori numai isi jignesc fratele (si, intelegem, nici jertfa nu aduc) spune "osanda", "gheena focului". Despre care, altadata, spune ca e vesnic.
Aici, cu temnita, nu foloseste un asemenea limbaj. Nu zice "vesnic", ci, dimpotriva, ca se iese. Nici cu focul gheenei nu o compara, nici (precum, cu alta ocazie, vorbind despre iad) cu "intunericul". Ci spune "temnita": un loc de ispasire a datornicului, un loc obisnuit in vremea aceea. Un loc de unde nu se iese decat cand platesti ultimul ban.

Ei bine, draga prietene, pentru aceasta temnita despre care vorbeste, aici, Domnul, catolicii folosesc un cuvant. Te deranjeaza daca-i spunem "Purgatoriu" ? Daca da, nu e o problema. Pe mine nu ma deranjeaza sa-i spun altfel. "Temnita", dupa cum spune Domnul, e un termen foarte potrivit. Importanta este invatatura, nu terminologia.

Pace si Bine,
Mihnea.