Citat:
În prealabil postat de ioana5760
Da, Fallen trebuie sa aiba mai multa incredere in ea si sa fie mai optimista.
Eu zic ca are multe calitati. Si barbatul de langa ea le vede si stie ca este superioara lui, dar e prea mandru sa recunoasca.
|
Unele persoane sunt mai pragmatice si pt ele conteaza mai putin calitatile intrinseci ale altor persoane, cat mai ales rezultatele concrete ale activitati lor, respectiv succesul si banii pe care sunt capabili sa ii obtina.
Intr-adevar, pot fi si persoane care desi sunt constiente ca ai anumite calitati, sau tocmai pt ca stiu asta, evita sa iti arate tocmai pt a nu " ti-o lua in cap", adica sa nu cumva sa pleci sa-ti incerci norocul in alta parte, crezand ca ti-ar putea fi mai bine. Desi in cazul meu mi s-a spus in cateva randuri ca asta e tot ce imi poate oferi el, si nu ma obliga nimeni sa accept daca vreau mai mult sau altceva, sau cred ca mi secuvine sau as putea obtine mai mult in alta parte...in fine, acest pct de vedere mi se pare mai potrivit cand e vorba de un angajat, nu de o relatie de cuplu care nu ar trebui, dupa parerea mea, tratata asemenea unei tranzactii comerciale sau a unei relatii angajat/angajator, de asta poate nici nu ma grabesc sa ii dau curs.
In fine, se mai poate intamla sa ajungem uneori atunci cand nu cadem de acord cu persoanele cu care convietuim, fie acasa fie la munca, sa incercam sa gandim lucrurile si sale intelegem si din perspectiva celuilalt. Aparent pare o idee buna, crestineasca, insa se pare ca nu e intotdeauna asa. Uneori chiar nu reusim sa intelegem sau daca reusim, ajungem la concluzia ca nu e bine cum gandeste celalalt, cel putin dpdv crestinesc, daca nu si lumesc. Sau se poate ajunge la an anume " sindrom Stockholm", in care cineva ( zis victima) isi restructureaza, reorganizeaza prioritatile si obiectivele in functie de cele ale persoanei celelalte ( numita si agresor, chiar daca nu are neaparat loc o agresiune fizica). Acest fenomen se pare ca se produce pentru ca psihicul uman nu e intotdeauna foarte rezistent la suferinta, agresiuni, teroare si incearca sa scape de acestea luand masuri compensatorii, chiar daca uneori sunt solutii de compromis ( care in timp sunt distructive)
Cat despre copii, in cazul nostru, momentan, am ajuns la concluzia ca poate e mai bine sa nu avem, si poate Dumnezeu stie El mai bine de ce nu ne da...pentru ca atunci cand un om nu are sufiienta rabdare si obisnuieste sa dea vina pe ceilalti pentru toate neajunsurile care se intampla, cu siguranta ii va fi greu sa suporte toate greutatile prin care trece un parinte in primii ani de viata ai copilului, cand e mai tot timpul bolnav si sensibil, si pe langa cheltuiala si neodihna mai produce parintilor si o mare " cantitate"( amount) de temeri, emotii, anxietate, panica chiar, mai ales celor care nu sunt familiarizati cu suferinteke omenesti sau din contra, avand ocazia prin specificul muncii sa vada cele mai teribile orori, sunt panicati, terifiati peste masura. Cu siguranta parintele mai putin familiarizat si mai putin rabdator va da vina si va ocari exclusiv pe celalalt ( mai frecvent pe mama) pentru toate inconvenientele ( chiar daca sa zicem el a fost cel care a dezbracat copilul transpirat in parc, dar apoi mama e de vina ca nu ii da medicamentele care trebuie ca sa il faca bine mai repede ....). Eu zic ca un asemenea personaj nu merita sa ii dea Dumnezeu copii, si nici o mama care nu ar fi suficient de puternica, nu ar rezista la teroare si ar ajunge sa se invinovateasca ea insasi ca nu e o mama suficient de buna...