[Ioan_Cezar]

Aşa o fi cunoaşterea la oamenii fără Dumnezeu, la necredincioşi.
Cam aşa cum spune schema ta am studiat şi eu cogniţia în psihologie, cu deosebirea că psihologii nuanţează mult mai mult activitatea cognitivă, pun lupa mult la mai adânc şi detaliu. Psihologia cunoaşte, printre altele, că nivelul cognitiv sugerat de schema ta este unul preliminar, specific gândirii preoperaţionale, care operează cu date perceptive şi reprezentări, adică procesează în prezenţa unor date intuitive (formă, culoare, mărime, greutate etc.) neputînd să se debaraseze de concret.
Or, acest nivel de cunoaştere este specific copiilor, iar, dacă e totuşi întâlnit la adult, e specific unui nivel de dezvoltare IQ specific mai degrabă oligofrenului, decât omului normal.
Un om dezvoltat normal/mediu în planul inteligenţei (să zicem cu un IQ de 110-120 pe scara clasică de măsurare) nu are nevoie de date intuitive sau formale, cum le numeşti tu, pentru a cunoaşte. El poate face operaţii abstracte, desprinse de contextul concret sau poate trage concluzii fără sprijin ori validare intuitivă.
Logica formală, predată încă de Aristotel, arăta cum se mişcă gândirea în afar simţurilor, forma fiind la Aristotel traiectoria gândirii care nu depinde de conţinutul purtat, fiind dincolo de orice date provenite prin simţuri. De aceea el putea cu uşurinţă să facă observaţii despre corectitudinea unui discurs logic urmărind doar raportul abstract dintre premise şi concluzii, fără a fi interesat de informaţia vehiculată înlăuntrul acelor afirmaţii. Logica însăşi a omului arată, aşa cum e ea pusă de Dumnezeu în noi, că nu avem nevoie de prelegeri tibetane pentru a sesiza că oamenii operează natural şi fără date intuitive. palierul logic al cunoaşterii, cel bazat pe operaţiile de abstractizare şi generalizare, pe raţionamente de tot felul, pe teorii şi paradigme, arată fără echivoc că la omul raţional cogniţia e mult mai complexă decât cred unii.
Respectînd şi cultivînd capacitatea raţionaă a omului, care poate trece dincolo de forme şi imagini la gând şi esenţă, Biserica a cultivat întotdeauna, prin oamenii de frunte ai Săi, cugetarea abstractă, puterea minţii omeneşti, capacitatea omului de a se înălţa dincolo de lutul simţurilor şi reprezentărilor. Biserica lucrează în Duh şi Adevăr, aceasta însemnînd, printre altele, că Ea operează cu noţiuni şi idei abstracte pe care le-ar fi dorit prinse în discursul său orice gânditor laic. Dar nu le-a bănuit nici existenţa, nici puterea, întrucât nu i-au fost date/revelate de Hristos.

Ceea ce afirmă budismul, aşa cum expui tu doctrina şi cum am mai citit şi la alţii (de pildă în unele expuneri ale lui Dalai Lama cuprinse în nişte lucrări de psihologie cognitivă) este caricatural de schematic şi are iz de filosofie elementară. Ar trebui să faceţi primul exerciţiu de părăsire a ignoranţei sclifosite studiind mai întâi psihologia cognitivă. Sunt doar câteva mii de pagini de rumegat, nu mai mult. Doi, trei ani de studiu serios şi aţi depăşit nivelul sfertodoctului budist.
Apoi, îmbogăţiţi cu nuanţe şi depăşind nivelul de sfertodoct, puteţi năzui mai sus, după o curăţire prealabilă de mândria cea groasă, anume la credinţa în Dumnezeu aşa cum învaţă Biserica.
Când omul crede în Dumnezeu iar Harul începe să lucreze iarăşi înlăuntrul omului, în minte şi inimă, atunci cogniţia nu se mai reduce la schema celor 3 componente ci capătă şi alte valenţe. Dar asta nu se teoretizează prea mult, ci se descoperă făcînd.
Deocamdată tu eşti capturat la nivelul formal tocmai în sensul afirmat şi combătut de tine. Adică pur şi simlu ţii de forme verbale fără conţinut şi le plimbi de colo-colo scriind lucruri confuze, făcînd comparaţii deplasate, scăpînd mereu invariantul, speculînd comic dar şi grotesc, bălmăjind apofaticul şi catafaticul acolo unde nu e cazul, sucind şi contorsionînd termenii cărora nu le poţi trece de coajă la miez deoarece nu operezi, nu adânceşti, ci doar învârţi cuvinte al căror miez îţi scapă.
Discursul tău budist e formalist, e schematic şi caricatural, alunecă mereu pe lângă obiect. Dar nu te poţi desprinde. Ai picat de ani buni în capcana plină de umor a propriilor afirmaţii: în forme. În forme goale fără conţinut. Oare vei descoperi singur acest iz de gogoaşă fără miez al pseudo-cugetării tale? Nu, nu-l vei descoperi câtă vreme locuieşti cu gândul în coşmelia unor forme verbale şi strigi ca hoţul "prindeţi hoţul". Îţi lipseşte onestitatea şi gândul autocritic. Nu te pliezi asupra propriei gândiri ca s-o critici prin lentila Cunoaşterii. Pentru a face asta ai nevoie de smerenie, cât un bob de muştar, de supunere faţă de Gândul mai înalt decât mintea omului şi de exercitarea conştiinţei cognitive de sine. Dar cum la budişti smerenia e tot o formă goală fără conţinut, rămâi ancorat înlăuntrul unui pustiu din care strigi că Biserica e superficială iar vidul tău cognitiv şi melanjul româno-tibetan e profund. Ce poate fi mai trist şi mai sâcâitor?