Citat:
În prealabil postat de oaie_cugetatoare
Sfantul Ioan Hrisostom(Ioan Gura de Aur) spune:
"
Cand cineva are bunavointa si zel, i se vor da lui toate cele de la Dumnezeu.
Cand este gol, nici pe cele ale sale nu le va primi inapoi, nici cele de la
Dumnezeu nu i se vor da.Ca si ceea ce i se pare ca are, zice, se va lua de la
el;nu pentru ca Dumnezeu ia inapoi ceea ce da, ci ca sa nu se invredniceasca
el de cele ale Lui
"
|
Cand este gol = mi se pare ca aici ar putea fi o greseala de traducere in privinta timpurilor ( verbului). Daca este gol pt ca asa s-a nascut, asa a fost dintotdeauna, atunci normal ca nu are ce sa primeasca inapoi. Desi, ziceti voi, nimeni nu s-ar naste chiar gol ( dpdv spiritual, al bagajului informational, genetic, etc)
Daca ai fost plin si te-ai golit, atunci, intr-adevar...
De ce ajungem unii din noi sa ne golim, asta este probabil un proces insidios, probabil suntem inselati, credem ca facem bine ceea ce facem fie pastrand si zgarcindu-ne, fie risipind fara noima, pana cand ne trezim goi pe dinauntru, nemaiavand ce darui...
( sa va dau un exemplu: daca acum niste ani, credeam ca sa fii medic este " the most sacred", cea mai sfanta, importanta misiune pe care o poate primi sau prelua cineva, acum cred, si persist in convingerea asta de cativa ani, ca cel mai bun lucru pe care l-am putut face a fost sa renunt...cred in continuare ca aceasta slujire este si trebuie sa fie sacra, de aceea sunt de condamnat, in opinia mea cei care o profaneaza si fac din ea o doar o afacere ( si nu vreau sa fiu si eu unul dintre acestia). Poate ca am ajuns la um punct din care eu personal cu propriile mijloace, nu putea, face mai mult. Daca as fi pretins ca atat cat fac e de ajuns, as fi mintit....nu zic ca altii ca mai mult de atat nu poate decat Dumnezeu- caci mai pot si alti oameni, mai dotati material si intelectual decat noi...adica vreau sa zic ca daca tu in pravalia ta nu poti pune un diagnostic mai avansat, sau nu poti face o interventie terapeutica mai de amploare, nu mi se pare corect sa spui omului " prietene, mai mult nu se poate, du-te acasa si ce-o vrea Dumnezeu", atata timp cat stii ca putin ma incolo, peste drum poate, intr-o clinica mai mare, acele lucruri se pot face pentru el....)
Acum nu stiu care e adevarul, poate astea sunt doar scuze, pentru a ne justifica neputinta, pe de o parte, sau lenea, pierderea ravnei, pe de alta... faptul ca am ajuns si ma gasesc intr-o stare de extrema mizantropie, inclusiv fata de propria persoana ( am ajuns sa gandesc ca nu meritam noi oamenii ca Dumnezeu sa ne iubeasca atat de mukt incat sa invie din morti si sa ne daruiasca viata vesnica; inca putin si ajung sa-mi pierd i acesta bruma de credinta si sa cred ca poate e doar o iluzie a noastra ca ar fi ( fost) asa), astfel incat stau si maintreb daca vreodata chiar am fost buna sau am avut niste calitati, niste daruri...( e foarte posibil sa tecrezi " baiat bun" si ca pretinzi doar uneori ca esti " baiat rau", dar sa-ti dai foarte curand seama ca defapt esti ( ai devenit) " baiat rau"( sau poate asa ai ost intotdeauna) si doar ai pretins si poate chiar ai crezut pt o scurta vreme ca ai fi fost " baiat bun"....)