Primul mare scriitor bisericesc latin, care a scris cu putin inainte de Origen, a fost Tertulian. In "Tratat despre suflet" (De anima) citim urmatoarele:
"Toate sufletele, asadar, trec in Hades. Admiti aceasta ? Este adevarat, fie ca spui da, fie ca spui nu. (...). Mai mult decat atat, deoarece sufletele nu indeplinesc toate lucrarile lor slujindu-se de carne, judecata lui Dumnezeu urmareste chiar simplele cugetari si acte ale vointei. "Oricine, privind o femeie, lacomeste dupa ea, a comis adulter in inima lui". Asadar, chiar si pentru acest motiv este foarte potrivit ca sufletul, chiar separat de trup, sa isi primeasca pedeapsa pentru ce a facut fara trup. Si, in baza aceluiasi principiu, ca recompensa pentru gandurile pioase si bune in care nu a avut nicidecum participarea carnii, sa isi primeasca consolare fara participarea carnii.
Pe scurt, intelegand "inchisoarea" despre care se arata in Evanghelie ca fiind Hadesul, interpretand "ultimul ban" ca fiind cea mai mica ofensa care trebuie recompensata inainte de Inviere, nimeni nu va ezita sa creada ca sulfetul sufera in Hades o anumita disciplinare compensatorie, fara a se aduce prejudiciu intregului proces al Invierii, cand recompensa va fi administrata prin trupul aflat acum langa el"
Vedem, asadar, ca Tertulian intelege pasajul din Matei despre care am vorbit mai inainte astfel:
-"inchisoarea" are inteles eshatologic: este Hadesul, locul in care ajung sufletele imediat dupa moarte
-acolo, in cazul celor care au pacatuit cu gandul si pleaca in aceasta stare din lume, are loc o pedeapsa.
-aceasta pedeapsa nu poate depasi, in timp, ziua Invierii Trupurilor, cand se va fi consumat si isi vor primi rasplata.
|