Citat:
Īn prealabil postat de catalois
Delicioase citatele tale din muzica rock. Am trecut prin aceleasi entuziasme juvenile si ma intreb DE CE tinerii sunt, toti, atat de deschisi la chemarile grosiere ale diavolului?
Ca tata, zic: copiii de 1 an tind sa considere ca toate le apartin (jucariile altor copii, dragostea parinteasca, protectia, cercul mic care este familia, nicaieri nu apare Dumnezeu), cei de 2-3 ani needucati continua sa considere ca orice jucarie care li se pare interesanta este a lor pe loc (ceilalti copii nu mai conteaza in fata dorintei lor de a avea in posesie acea jucarie) iar cei educati dau jucarile lor altor copii, cu resentimente mai mici sau mai mari, iar la 4-7 ani devin nedumeriti de comportamentul ciudat al celor care nu isi impart jucariile ci au sentimentul posesiei exacerbat si raman blocati, fara reactie: desigur, cei needucati in a imparti, castiga. Cei invatati cu morala crestina, se uita cum au pierdut si nu pricep: parintii lor le-au zis sa se comporte intr-un fel care este gresit si e mare razboiul din mintea lor care se afla in constructie.
Aici voiam sa ajung: copiii sunt sub influenta diavolului (caci asa par) si noi, parintii, impreuna cu ingerul pazitor, trebuie sa ii dirijam?
Daca este asa, cat de oribil este sa te uiti la un copil de un an, caruia nu-i pasa de Dumnezeu, pentru ca nu e constient de EL, ci de celalat...???!!
|
Acel copil, in stare naturala si pura, la 1 an, nu vede lumea cum o vezi tu. Pentru el nu exista Dumnezeu, nu exista Diavol, exista doar joaca, mancare si somn. In momentul acela, el poate fi educat in orice religie sau crez de pe acest pamant, cu marea posibilitate ca el sa urmeze acel crez toata viata. Si de obicei, parintii aleg crezul copiilor, ei nu fac alegerea asta decat daca, mai incolo in viata, realizeaza ca pot sa gandeasca si singuri pentru ei.
Cand cineva se uita la un copil, si primul lucru care ii vine in cap este cuvantul "diavolesc", atunci nu stiu ce fel de parinte este sau va fi acel om...