Din evlavie față de Sfânta Parascheva, credincioșii din întreaga lume i-au închinat biserici. Pe teritoriul țărilor române au existat locașuri de cult cu hramul Cuvioasei cu mult timp înainte de aducerea moaștelor ei în Moldova.
„Putem menționa două biserici în zona Transilvaniei, la Rășinari și la Tălmăcel, undeva în secolul XIV, apoi avem în Moldova catedrala din Roman care este construită înainte de 1408 când este atestată prima oară. În Țara Românească, un fapt semnificativ, aproape toate orașele reședință domnească, București, Câmpul Lung, Târgoviște au avut încă înainte de 1641 o biserică închinată Sfintei Parascheva. La Târgoviște se pare că este cea mai veche, datată chiar din timpul lui Vlad Călugărul, din 1471. La București este de menționat Biserica
Sfânta Vineri, demolată în timpul regimului comunist care datează din perioada lui Matei Basarab”, a declarat pentru TRINITAS TV Lect. Dr. Ștefan Ionescu – Berechet, Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.
Tot de timpuriu sunt ridicate biserici închinate Cuvioasei Parascheva, și în zona Balcanică.
Cele mai vechi reprezentări păstrate cu Sfânta Cuvioasă Parascheva datează din secolul al XIV-lea. Erminiile învață că Sfânta trebuie reprezentată în veșmântul monahal, icoanele înfățișând-o totuși în ipostaze diferite.
În biserica Mănăstirii „Trei Ierarhi” din Iași, în nișa unde a fost depusă inițial racla Cuvioasei, există un întreg tablou iconografic, fiind reprezentate scene din viața Sfintei și episoade din istoria aducerii moaștelor în Capitala Moldovei.