Gândurile acestea le au și nevoitorii foarte avansați. Au mărturisit sfinții, de multe ori, că aveau astfel de gânduri în urcușul lor duhovnicesc. Așa cum, dacă urci pe un munte (uite, încearcă deocamdată prin Bucegi...:)), e imposibil să nu aluneci din când în când, să nu te ia uneori amețeala ori să nu ți se taie respirația...
Ce vedeau Părinții în astfel de gânduri? Cum le tâlcuiau și ce făceau?
Încep de la coadă: făceau ce fac toți cei lucizi - nu le primeau. Nu le puneau la inimă ci, avînd conștiința clară a ispitei, le tăiau cu armele Duhului: se rugau deîndată, își sporeau canonul, posteau.
Cum le tâlcuiau?
- varianta externă, hard - sunt gânduri de la dracul, chiar dacă par ale mele, trec prin mintea mea; ispititorul îmi trimite săgeți în văzduhul minții, îmi ațâță șerpii din inimă...
- varianta internalizată, moale - în mine mișcă patimile, acolo unde e necurăție (orice formă de necurăție, de patimă) ea se exprimă și prin astfel de gânduri, inclusiv hulă. Chiar la rugăciune! Chiar în timpul celui mai sfânt moment!
Concluzia: când vin astfel de gânduri le tăiem cu rugăciunea și cu cugetarea smerită, le luăm ca dovezi ale necurăției din noi și cerem ajutor Persoanelor Sfinte. Inutil să mai adaug că le spovedim grabnic, e absolut necesar.
Doamne ajută!
P.S. Făcînd acest lucru, trebuie să adaug, nu facem decât să sporim miza și intensitatea luptei personale. Nu vom primi lauri, ci ... încercări sporite, mai mari. Vor veni gânduri și mai rele, îndoieli și mai mari, necazuri etc. De aceea, e momentul să subliniez încă o dată importanța decisivă a ascultării de duhovnic. Fără protecția duhovnicească suntem ca unul care, crezîndu-se în mușchii lui adorabili, a pornit să sugrume în luptă ... un tanc rusesc. Ascultare duhovnicească, așadar! Pe satana nu îl bați cu pumnișorii, ci numai cu armele vitejilor lui Hristos.
Doamne ajută!
Last edited by Ioan_Cezar; 14.10.2014 at 16:15:56.
|