In seara asta mi-as dori sa dau curs invitatiei lui MihailC, de a spune cateva cuvinte despre cartile recomandate. Eu mereu recomand oamenilor sa citeasca Iliada si tragediile grecesti, care sunt niste carti de capatai in literatura universala. In seara asta, discutand cu cineva, am reflectat la cat de folositoare pentru un crestin ar fi Iliada.
Crestinii nostri ar gasi in paginile ei, in primul rand, pilda lui Hector, un muritor inzestrat cu calitati deosebite, un familist si un pacifist convins, care isi iubeste poporul pe care ar fi putut sa il conduca. Acesta se trezeste prins intr-un razboi nedrept, care nu e al lui si in care ii e sortit sa moara de tanar. Acest om bun nu se razvrateste impotriva destinului, nu se vaicareste ca nu e corect, ca nu e pregatit, ca nu e facut pentru asa ceva etc etc, ci invata sa lupte. Si lupta cu seninatate si cu demnitate, pana la ultima resursa, se duce sa isi implineasca destinul. Desi stie bine ca orice ar face, va muri si ai lui vor pierde, nu il apasa aceasta povara, ci are bucuria fireasca a implinirii unei datorii fata de poporul si fata de familia sa. Acest om care uraste razboiul si pretuieste viata are totusi taria sa accepte lupta cu cel care despre stie ca e sortit sa il omoare si isi infrunta cu barbatie soarta pana la capt. In incrancenarea finala, dupa ce a vrut de trei ori sa dea bir cu fugitii, Hector gaseste puterea sa isi inteleaga dusmanul de care s-a temut, dar si pe care l-a admirat mereu. Reuseste sa nu il urasca, pentru ca isi da seama ca si acela e tot un muritor ca el. E un bun model masculin crestinesc de barbatie si de stapanire de sine . De-am putea si noi, crestinii, sa luptam cu seninatate lupta cea buna...
Apoi, ar gasi pilda lui Priam, un tata care si-a vazut mai toti copiii omorati de acelasi om, si, mai ales, a vazut moartea celui mai viteaz si mai demn fiu al sau, in care isi pusese toate sperantele. Si acel tata, candva un rege bogat si fericit, traieste umilinta de a se duce in tabara inamica nu ca sa se razbune, ci ca sa cerseasca in fata criminalului trupul fiului, pentru a-i acorda o inmormantare cum se cade. In fata atator pierderi, nu isi uraste totusi dusmanul si gaseste puterea sa ii vada umanitatea: e si acesta fiul unui tata iubit si tare i-ar fi placut lui Priam sa aiba si el un asemenea fiu viteaz! Pilda de smerenie, de iubire parinteasca si de lipsa de ura impotriva vrajmasului...
Ar mai gasi si pilda "dumnezeiescului" Ahile, care nu e un muritor de rand, e aproape invincibil si are toate calitatile unui zeu, dar traieste drama ca trebuie sa moara ca un om de rand. Pe el zeii l-au pus sa aleaga: fie duce o viata lunga, dar in anonimat, fie o viata scurta, dar plina de glorie. Si poarta povara grea a deciziei sale: intr-un razboi care nu e nici al lui, e eroul stralucitor, adulat, invidiat si temut de toti, dar care e chinuit de propria glorie, pentru ca stie ca il va nimici. Acest om care iubeste din rasputeri viata traieste fiecare moment la modul absolut, ca si cum ar fi nemuritor. E apasat si de tot felul de drame pur omenesti: traieste rusinea de a fi dat la o parte, din cauza unor interese meschine, are cultul prieteniei, isi vede prietenul ucis si pleaca sa il razbune, in ciuda faptului ca isi grabeste astfel moartea, are căderi și momente de melancolie, e cuprins de mila fata de tatal celui care i-a omorat cel mai bun prieten... Pilda de aspiratie spre nemurire, de dragoste de viata, de construire a unei vieti in acord cu un crez interior si de asumare a mortii. O carte frumoasa despre Ahile are Petru Cretia, "Ahile sau despre forma absoluta a prieteniei".
Mai e si pilda unui conducator de osti care e macinat de ambitii marete, caruia insa ii lipsesc fortele proprii pentru a le dobandi, asa ca e devorat de autoritatea functiei, prin care isi sacrifica oamenii din jur si propria fiica. si mai ales, sunt si muuulte figuri ale unor oameni, prada unui razboi in care s-au prins fie din convingere, fie din lacomie, fie din dorinta de glorie, si care le seaca sau dimpotriva, le sporeste resursele interioare. In iuresul luptei, toti se descopera pe sine si ajung la cunostinta ultima a ce e omenesc – moartea. Sunt unii care apar in carte pur si simplu pentru a muri, nici macar nu au nume. E insa aici un fior care va fi apreciat de iubitorii de filocalii si paterice care vorbesc despre gandul la moarte.
Deci cititi Iliada, cu mintea si inima deschisa!
