[CristianR]

Deosebit de interesantă îmi pare abordarea problemei mort››ii, a cărei sursă nu este Dumnezeu, dar nici omul, ci diavolul. Însă Dumnezeu o îngăduie, cu scop mântuitor:

Dumnezeu a îngăduit moartea pentru că în ea moare păcatul. Care-i propriu-zis, în demon, originea păcatului: eul lui, orgoliul, mândria. Unde se sfârşeşte mândria, orgoliul? Care-i capătul celui mai trufaş, al celui care se crede stăpânul lumii? În cele din urmă, moartea. Înţelegeţi de ce a îngăduit Dumnezeu moartea? Oricât de uluitor te-ai socoti, oricine ai fi, vine şi-ţi spune moartea ce eşti. Când am înţeles aceasta, m-am uimit. Ori de câte ori înţeleg, în lumină divină, un adevăr, eu mă uimesc. Am înţeles că în moarte, într-adevăr, e sfârşitul orgoliului. Când aud cuvântul orgoliu, mă îngrozesc.

Păcatul primordial pune un alt început firii create, produce o mutat››ie:

Dar tot dumnezeiescul Maxim spune un cuvânt uimitor: Protopărintele (Adam), zice el, călcând porunca dumnezeiască, a dat firii altă obârşie decât cea dintâi. Ne cutremurăm. Puneţi la inimă acest cuvânt! Păcatul, moartea, călcând porunca dumnezeiască, a dat firii altă obârşie decât cea dintâi. Şi anume, obârşia constătătoare din plăcere, sfârşind în moartea prin durere. A dat firii altă obârşie! S-a produs, dacă vreţi, o mutaţie. Va spune şi sf Pavel: €ž€œVăd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minţii mele şi făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele€€ (Romani 7, 23). Lege supusă mort››››ii.(Romani 7, 23).