[Mihailc]

Ioane, iartă-mă, n-am intenţionat o clipă să te rănesc cu intervenţia mea. Mă simt acum ca un inchizitor care a smuls pocăinţa cuiva sub tortură şi chiar nu mă identific deloc cu o asemenea poziţie aberantă. Dacă poate fi bun la ceva forumul ăsta, mă gândesc în primul rând că ne oferă tuturor un mijloc de a ne pune pe gânduri unii pe alţii, să nu aţipim cu certitudinile noastre dragi în braţe şi să păţim ca fecioarele neînţelepte din faimoasa parabolă. Mai avem multe de învăţat, cu siguranţă şi mai multe de dezvăţat, ideea e să ne mişcăm cumva în direcţia lui Hristos, târăş-grăpiş în coate şi genunchi, cu viteza melcului dar fără oprire sau abateri pe căi greşite. N-avem ce face, ca să ajungem cândva fluturi sprinteni şi frumos coloraţi în grădinile Domnului nu putem evita experienţa omizii.
Înţelegerea corectitudinii raţionale a hristologiei nu ne face neapărat mai buni ortodocşi şi nici nu ne dă acces către o autostradă spre Împărăţie. Tot pe cărarea îngustă şi primejdioasă avem de urcat, unii lângă alţii ţinându-ne de mâini ca să nu cădem în prăpăstii, uneori purtându-i în cârcă pe cei neputincioşi alteori fiind purtaţi noi înşine în cârcă de cei care ne iubesc cu tot cu infirmităţiile noastre. Ne mai călcăm pe bătături din neatenţie, mândrie, prostie sau poate chiar din dorinţa egoistă de a înainta mai repede, suntem supăraţi pe moment, dar învăţând din greşeli şi iertându-ne din toată inima continuăm să mergem împreună spre Acasă.