Îndeobște, Părinții spun că sufletul omenesc are trei "puteri".1
Pe treapta cea mai de jos (care nu este întotdeauna clar distinsă, ci e adesea socotită parte a treptei următoare) se află
puterea vegetativă sau vitală, pe care o are orice făptură vie: om, animal ori plantă.2 Cu ajutorul acestei puteri ființa vie se hrănește, crește și se reproduce.3 Ea este izvorul vieții organismelor, asigurând în special funcționarea organelor vitale.4 Facultățile vitale corespunzătoare sufletului vegetativ scapă controlului voinței umane, ele "lucrând fie că vrem ori nu".5
Pe cea de-a doua treaptă stă
puterea animală, comună oamenilor și animalelor.6 Împreună cu puterea vegetativă, ea constituie partea irațională a sufletului. Se mai numește și apetitivă (puterea de a pofti)7 și pasională.8 Pe lângă capacitatea de a avea senzații și percepții9, ea mai are încă alte două facultăți: irascibilitatea sau ardoarea (thumos) " din care se nasc toate formele de agresivitate, dar și voința în forma sa combativă10 - și concupiscența11 (epithumetikon), aceasta din urmă cuprinzând dorința, afectivitatea și pornirile impulsive.12 De ea este legată și imaginația13, sub forma ei elementară, reproductivă.
La om, lucrarea acestor facultăți poate fi controlată prin facultățile părții raționale a sufletului.14
Pe cea de-a treia treaptă se află "
puterea rațională"5 Principalele facultăți ale acestei puteri sunt rațiunea și, pe o treaptă mai înaltă, duhul (pneuma) sau intelectul (nous16), care este principiul conștiinței (în sens psihologic și în sens moral) și al capacității de autodeterminare a omului (autexousia), așadar polul superior al voinței sale17 și principiul libertății sale.18. Nous este totodată principiul tuturor funcțiilor intelectuale, în primul rând inteligența intuitivă (nous-ul propriu-zis), facultatea contemplației (theoria) și izvorul a toată cunoașterea, iar în al doilea rând al rațiunii (logos), și a tot ceea ce izvorăște din inteligență19: gândirea (ennoia, dianoia), reflecția (dianoia), puterea de judecată (krisis), discernământul (diakrisis), vorbirea interioară (endiathetos logos), de unde provin limajul și memoria. (
Jean Claude Larchet)
Toate puterile sufletești ale omului ar trebui să fie direcționate către Dumnezeu.
După cădere, aceste puteri s-au pervertit, și se mișcă diferit față de rostul pentru care au fost create. Astfel, de la funcționarea firească au eșuat în anti-funcționare. De pildă, voința este pofta firii, numită voința firească, care ar trebui ca prin liberă alegere să se miște către Dumnezeu. Însă, prin lucrarea diavolului, această mișcare și-a schimbat mersul și a devenit voință opinantă, prin care se săvârșesc păcatele. Schimbarea mersului, pervertirea voinței firești în voință opinantă și săvârșirea păcatelor înseamnă boală. (
ÎPS Ierotheos Vlachos)
- Gheronda, dați-mi binecuvântare ca sa-mi adun mintea.
- Ma rog să ți se adune mintea în inima.
Dar ce înțelegem când spunem "inima"? Inima nu este un urcior, înlăuntrul căruia vom baga mintea, ci inima este ceea ce simțim. Prin urmare, atunci când spunem "sa se adune mintea în inima", înțelegem să se adune în dragoste, în bunătate, în dorința arzătoare, în acea tresăltare, în acel ceva dulce... De vreme ce Dumnezeu este Dragoste și inima are dragoste, dacă este curățită, atunci omul are înlăuntrul sau pe Dumnezeu. "Sa iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toate inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău...(Matei 22, 37; Marcu 12, 30; Luca 10, 27). Sa-L iubești cu toată ființa ta. Daca mintea se va îndulci de dragostea și bunătatea inimii, când va rosti "Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă", se va cutremura în întregime.
Cum si în ce chip se face mintea lucratoare?
Asa precum au spus Sfintii Parinti: mintea sa pazeasca luarea aminte deasupra inimii si nimic sa nu gândeasca sau sa cugete atunci, ci numai cuvintele rugaciunii sa le tina (Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma), ca sa se scufunde mintea în adâncul inimii, iar nu în
partea poftitoare. Ca singura lucrare neînselatoare a celor ce au început de curând aceasta rugaciune este sa înceapa a o savârsi cu mintea în inima. Dar mult uneltitorul, zavistnicul si vicleanul diavol se sileste în tot chipul sa însele pe cei ce au început de curând rugaciunea. Înca mai ales în doua chipuri se straduieste a-i însela, adica sa le vrajeasca mintea prin naluciri si sa-i faca sa desfrâneze prin
partea poftitoare. Iar pe cei de la mijloc si pe cei desavârsiti voieste ca prin neascultare sa-i arunce în prapastia parerii de sine si a mândriei. Drept aceea, ca sa nu fii înselat, tine foarte tare ascultarea si smerenia si nu numai ca nu vei fi înselat, ci si toate maiestririle si mrejele vrajmasului le vei sfarâma si toate taberele viclenilor draci, pe goana le vei pune cu puterea lui Hristos.
Daca vei simti durere, miscare sau fierbinteala de-a dreapta, în piept, sub piept, sub inima, la cap, la frunte, între ochi, la urechi, la mâna, la spate, ori la picioare, nicidecum la unele ca acestea sa te gândesti, ci numai la cuvintele rugaciunii sa priveasca inima ta, deasupra inimii, unde ti-am aratat. Caci cum zice Sfântul Diadoh, pe cât se lucreaza poruncile si darul se înmulteste.