Citat:
În prealabil postat de mirela.t
parcă în Franta ateismul e în floare, sau cel putin asa se zice prin media. :)
cum se vede la fata locului, prin câmpiile elizee?
|
Depinde cu ce comparam. Daca luam ca referinta Franta de acum doua secole, pe vremea cand era "fiica cea mai mare a Bisericii", scaderea nivelului de practica a credintei este socanta. Credinta este departe de a mai "ordona vietile" ca atunci. Oamenii au cu totul alte griji decat lucrul la mantuirea lor.
Pe de alta parte, daca comparam cu situatia din Romania, in medie Franta sta cam la fel. Spun "in medie", fiindca eu am marea sansa sa locuiesc o regiune foarte ancorata in traditie si spiritualitate, regiunea care s-a opus in mod eroic "binefacerilor" Revolutiei si care a dat, in anii Terorii Republicane, numerosi sfinti. Acei ani, cand vestul Frantei s-a ridicat pentru a apara puterea legitima a lui Dumnezeu si a Regelui, sunt inca foarte, foarte vii in aceste locuri, fiecare biserica sateasca avand gravate numele celor care au plecat sub prapurii Bisericii si nu s-au mai intors vii. Toti copiii mei frecventeaza gradinita, scoala si liceul catolic. Scoala catolica e singura scoala din comuna in care locuiesc. Regiunea are cam 50 la suta invatamant catolic si 50 la suta invatamant laic. Spre deosebire de Bucuresti, unde sunt doar 2 licee catolice, aici jumatate din unitatile de invatamant sunt administrate de Episcopia din Angers. Calitatea invatamantului catolic e considerabil mai ridicata decat a invatamantului laic, desi "libertatea de manevra" a scolilor catolice "sub contract cu statul" e foarte ingradita. Ramane alternativa (de lux) a scolilor catolice fara contract cu statul.Exista cateheza, organizatii ale tinerilor catolici, tabere, perioade de discernamant la manastiri, etc, etc.
Spre exemplu, numai in oraselul de 40 000 de locuitori de langa mine exista 260 de tineri cercetasi ("scout"), spre deosebire de...5, cati erau in Bucuresti.
Pe scurt, pentru cine vrea sa il caute pe Cristos, Franta ofera conditii mai mult decat prielnice.