BALADA SOLADATULUI
de maior (r) Vasile Tomescu
L-au doborât într-o zi cu ger care mușcă.
Pe câmpia albă, unde e dușmanul ascuns,
Trupul lui tânăr zace de gloanțe răpus
Și mâinile îi mai sunt încleștate pe pușcă.
A murit, dar pare că privește crunt în jur.
Pe chipul lui palid nu vezi nicio teamă.
Simți că s-a stins în tăcere, fără să geamă,
Înroșind zăpada cu sângele-i pur.
Își iubea Țara, satul dintre munți,
Credința, soția, copii, părinții cărunți.
De aceea a luptat, de aceea s-a jertifit.
De aceea acum pe nesfârșita câmpie,
Trupu-i amenințător, încă plin de mânie,
Stă în calea răului ca un zid de granit.
19 ianuarie 1942
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX!
|