[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de abaaaabbbb63

Care este cel mai important mesaj al crestinismului? Sa-ti iubesti aproapele, si pe Dumnezeu. Atat; nu sa postesti cand iti zice biserica; nu sa pupi moaste, icoane, si maini de preoti; nu sa faci cruce cand treci pe langa o biserica etc.

Toate asta sunt lucruri de forma, care, intr-adevar, sunt modul oamenilor de a-si arata respectul fata de Iisus si de Dumnezeu. Dar din pacate, multi oameni se pierd in aceasta forma, si uita cel mai important lucru: sa iubeasca. Inclusiv pe acest forum avem cateva exemple, care cred ca habotnicia, fara iubire, ii va inalta.

80% din Biblie reprezinta invatatura evreiasca invechita. Restul (noul testament) are, in mare, mesajul iubirii.

Porunca lui Dumnezeu este să iubeşti mai întâi pe Dumnezeu. Orice altă iubire mai presus de iubirea lui Dumnezeu fiind idolatrie, adică ruptură în relaţia noastră cu Creatorul şi Mântuitorul nostru. Vezi aşadar, te rog, că nu ai exprimat tocmai precis "mesajul creştinismului".
Acum, din iubirea lui Dumnezeu, care ni se porunceşte (adică nu-i tocmeală, e chemare fermă, e calea unică a omului, conformă cu menirea lui dintâi, dintotdeauna), decurg şi celelalte, de care te îndoieşti şi pe care le respingi.

*
Astfel, tu vezi postul ca pe o impunere străină, ca pe un fel de abuz pe care îl face Biserica. Din păcate, omiţi faptul decisiv că Biserica e Spitalul pe care Iisus l-a instituit pentru înzdrăvenirea noastră iar postul face parte dintre leacurile de bază. O spune Domnul Însuşi (găsim în câteva locuri în Evanghelie) şi o făceau Apostolii şi prima comunitate întocmai, precum găsim în "Fapte". Iar acum, dacă doctorul tău îţi spune să nu mănânci cutare aliment sau să nu faci cutare activitate, spre însănătoşirea ta, vei zice oare că el îţi impune gratuit şi abuziv un mod de a te comporta? Nu mai degrabă îi vei mulţumi pentru că ţi-a arătat calea prin care să te înzdrăveneşti? Îl vei critica şi dispreţui pentru că te-a readus la o viaţă sănătoasă, aşa încât să te bucuri că trăieşti?
Nu se cuvine aşadar să iubim pe Dumnezeu (prima poruncă) pentru că ne-a arătat calea însănătoşirii şi a recăpătării puterii noastre prin postire?

*
Tot din iubirea lui Dumnezeu vine şi "puparea moaştelor, icoanelor şi mâinilor preoţeşti", precum zici dispreţuitor.
Din iubirea noastră pentru El şi din iubirea Lui pentru noi.
Din iubirea Lui pentru noi pentru ca noi să nu ne simţim depărtaţi şi rătăciţi în abstract, ci să avem un contact concret, în exprimare emoţională firească, cu ceea ce iubim al Celui iubit - pe Dumnezeu în materie omenească (moaştele pline de Har), în lemnul care ne aduce re-prezentarea Lui înaintea ochilor iar prin aceasta în tainiţele sufletului, stabilind o comunicare vie cu Persoana reprezentată sau cu cei care sunt casnici ai Lui, sfinţii (icoane), în carne şi oase cu purtătorul Harului de a ne dezlega din moarte prin iertarea păcatelor, prin Botez şi prin toate Sfintele Taine precum şi prin păstorirea duhovnicească (preotul, părintele nostru duhovnicesc de pe pământ).
Din porunca dintâi a iubirii lui Dumnezeu vine şi imboldul nostru de a săruta tot ce ţine de El. Omul, dacă iubeşte din inimă, tinde să se exprime emoţional şi prin sărut, aşa cum e firesc. Precum noi ne sărutăm părinţii pământeşti, aşa şi încă mai mult simţim imboldul să Îi sărutăm şi pe Părinţii Cereşti. Deoarece iubirea lui Dumnezeu este vie în inimile noastre, cel mai firesc lucru pe care îl putem face este să sărutăm pe Cel iubit, prin tot ce Îl exprimă. La o adică putem săruta şi pământul, când vedem în acesta un mijloc de legătură între noi şi Dumnezeu. Putem săruta, ca poetul, şi umbra trecerii unei comete, dacă prin aceasta vedem o geană de lumină din clipirea Dumnezeirii către pământeni...

*
Facem semnul Sfintei Cruci când trecem pe lângă o biserică (sau chiar când ne amintim de o biserică) deoarece prin acesta reînnodăm gândul nostru şi toată starea sufletească de rodul Jertfei Mântuitorului pe Cruce. Acest rod este credinţa noastră şi tot darul primit de la Hristos, toată viaţa noastră şi calea mântuirii şi desăvârşirii deschise nouă în dar.
Este tot un gest de iubire, de recunoştinţă. În nici un caz nu poate fi o silire, ci o spontană exprimare a iubirii fireşti faţă de Dumnezeul nostru Milostiv şi Atotputernic.
Apoi ştim că în biserici sunt "ferestrele" noastre spre Cer - icoanele sfinţilor şi Persoanelor Dumnezeirii, icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, moaştele sfinţilor şi Însuşi Preacuratul Trup şi Sânge al Mântuitorului aflat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar. Ştiind noi acestea, ai voi să trecem căscînd pe lângă biserică?... Ne este cu neputinţă.

*
Toate acestea, precum sper că vezi acum, nu sunt lucruri de formă. Ci sunt lucruri de miez, anume din iubire. Ceea ce îţi pare habotnicie este de fapt exerciţiul constant al iubirii creştinului pentru Dumnezeu. Gestul dragostei noastre pentru Hristos şi Biserica Lui din care facem şi noi parte, ca mădulare vii.

*
Toată Scriptura este Scrisoarea de Dragoste a lui Dumnezeu către noi. Nu e nimic învechit în Vechiul Testament întrucât Legământul mereu repetat al Dumnezeirii cu oamenii nu poate îmbătrâni, nu poate fi anacronic. Domnul nu lucrează nimic anacronic, Domnul nu este perisabil. El Este. Veşnic. Dimpreună cu fiecare din lucrările Lui. Iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, exprimată în scris încă sub forma Vechiului Testament, nu poate îmbătrâni.

Voi încheia cu un link către un cuvânt duhovnicesc, nu înainte de a-mi cere iertare pentru modul prost în care am încercat să exprim ecoul meu la afirmaţia ta care, mărturisesc, m-a rănit sau, mai exact spus, a rănit prietenia dintre noi.
http://www.youblisher.com/p/241307-S...ilii-la-Matei/ Paginile 15-16, dacă eşti bun.
"Cu vremea, însă, oamenii s-au abătut de la drumul cel drept;
unii din pricina învăţăturilor greşite,
iar alţii din pricina vieţii şi a purtărilor lor;
de aceea a fost nevoie să fie însemnate iarăşi în scris faptele şi cuvintele lui Dumnezeu.
Gândeşte-te cât de rău am ajuns!
Noi, care eram datori să vieţuim atât de curat, încât să nu mai fi avut nevoie de Sfintele Scripturi, ci în loc de hârtie să fi dat Duhului inimile noastre spre a scrie pe ele, am pierdut cinstea aceasta şi am ajuns să avem nevoie de scrieri.
Şi cu toate acestea nici de acest al doilea leac, de Sfintele Scripturi, nu ne-am folosit cum trebuie.
.........
dispreţuim Scripturile, socotindu-le zadarnice şi fără de rost!"