[catalin2]

Exemplificare la metoda datarii cu uraniu.

(c) Produsele fiică au fost probabil prezente de la început.
Nu există posibilitatea de a fi siguri că produsele radioactive, fiică ale descompunerii uraniului şi toriului nu au fost prezente în minereurile acestea încă de la formarea lor. Posibilitatea aceasta se manifestă cel rrai evident în cazul rocilor vulcanice moderne. Astfel de roci, formate prin scurgerea de lavă din interiorul mantiei pămîntului, conţin în mod obişnuit minereuri de uraniu şi s-a descorerit că de cele mai multe ori acestea au atît plumb radioactiv cît şi plumb obişnuit în ele, atunci cînd se răceşte lava şi substanţele minerale se cristalizează.
Sidney P. Clementson, un inginer britanic, a făcut recent un studiu detaliat al unor astfel de roci vulcanice moderne şi al „vîrstelor" lor de uraniu, aşa cum sînt ele publicate de revistele de geofizică sovietice şi în alte scrieri, şi a arătat că în toate aceste cazuri vîrstele obţinute prin datarea cu uraniu-plumb erau cu mult mai mari decît adevărata vîrstă a rocilor. Cele mai multe dădeau vîrste de peste un miliard de ani, cu toate că se ştia că rocile de lavă s-au format în timpurile moderne. Aceasta este o dovadă clară şi neechivocă, aşa cum spune Clementson, că:
„Vîrstele calculate nu dau absolut nici o indicaţie cu privire la vârsta rocilor gazdă."
Iarăşi, desigur, modelul evoluţionist poate fi salvat prin presupunere secundară, anume, că uraniul şi izotopii de plumb însoţitori au fost împreună în mantia din care a curs lava, că au stat împreună în timpul curgerii şi după ce lava s-a răcit. Dacă această presupunere secundară este corectă, atunci raportul uraniu-plumb reprezintă o funcţie a procesului de formare a mantiei de la început (o problemă total diferită), şi nu a duratei descompunerii radioactive după ce s-a format roca.